Politică

Partidul Vrancea Noastră, între cele 30 de noi formaţiuni la nivel naţional fondate de trei membri

Iulia Crețu
1 sep 2015 2237 vizualizări
Partiduleţele nu au foarte mari şanse în lupta de anul viitor, de la locale, însă speră să negocieze la sânge cu formaţiunile politice mari

După numai trei luni de când a intrat în vigoare, noua lege a partidelor a dus la apariţia a opt noi formaţiuni politice. De asemenea, pe masa judecătorilor mai sunt 23 de cereri noi pentru înfiinţarea altora. Apariţia acestora se datorează modificării legii partidelor, prin care se poate realiza un partid cu numai trei membri fondatori, spre deosebire de numărul anterior, de 25.000 de membri. Între aceste noi formaţiuni se numără şi Partidul Vrancea Noastră, fondat de un fost liberal, fost democrat şi membru al IRL, Tudorache Dumitrache. Acesta a făcut Vrancea Noastră după ce nu s-a mai înţeles cu cei doi co-preşedinţi ai PNL, Nini Săpunaru şi Costică Neaţă, la adresa cărora a lansat şi mai multe acuzaţii. Alături de partidul Vrancea Noastră au mai fost înfiinţate o serie de partiduleţe cu caracter local sau regional precum: Partidul pentru Argeş şi Muscel, Uniunea Salvaţi Bucureştiul, Partidul Gălăţenilor, Partidul Botoşănenilor, Partidul Transilvania Democratică, Partidul Vâlcenilor, dar şi Partidul Vâlcea Turistică. Testul suprem pentru aceste formaţiuni îl reprezintă alegerile locale din vara anului viitor. Totuşi, în ceea ce priveşte alegerile pentru primari, care se duc într-un singur tur de scrutin, este foarte probabil ca aceste mini-partide să dorească în special purtarea de negocieri cu partidele mari, în schimbul unor beneficii, fiind greu de crezut că un candidat al unui partid fondat de trei oameni să aibă şanse reale de câştig. Cei care vor să înfiinţeze partide noi trebuie să ştie că procedurile juridice se pot întinde până la şapte luni în cazul în care există contestatari în dosarul de înfiinţare aflat pe rolul jutiţiei. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3156 zile, 11 ore, 54 minute, 37 secunde
Negocierile "la sange" se fac dupa alegeri, in functie de rezultate, nu inainte de alegeri.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.