Politică

Primarul din Jariştea le cere parlamentarilor să-i ajute pe viticultori

Mihai Boicu
27 aug 2015 1808 vizualizări
Edilul atrage atenţia într-o scrisoare deschisă că viticultorii trebuie să respecte două legi şi trebuie să deţină mai multe documente în acelaşi scop u este voba de carnetul de viticultor, pe de o parte, şi de atestatul de producător şi carnetul de comercializare u primarul liberal lansează scrisori deschise, cu toate că Nini Săpunaru, preşedintele PNL Vrancea, conduce Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor

Cătălin Toma, primarul liberal al comunei Jariştea, le solicită parlamentarilor judeţului, printr-o scrisoare deschisă, să repare o “anomalie” legislativă. Cum Jariştea este una dintre cele mai importante localităţi viticole din judeţ, primarul a constatat că viticultorii sunt obligaţi să respecte două legi cand se deplasează cu strugurii şi să umble la ei cu două randuri de documente. Astfel, viticultorii care au suprafeţe mai mari de 0,5 hectare trebuie să deţină carnet de viticultor în baza Ordinului nr. 48 din 27 iulie 2009, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale. Potrivit acestuia, orice transport de struguri din soiuri nobile de vin este însoţit, în mod obligatoriu, de fila din carnetul de viticultor corespunzătoare cantităţilor transportate. Anul trecut a fost aprobată şi Legea 145/2014, prin care s-a introdus obligativitatea atestatului de producător şi carnetului de comercializare. Legea stabileşte că la transportul de produse agricole agricultorii “completează o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, corespunzător cantităţilor transportate de producătorul agricol şi structurii sortimentelor transportate”. Nerespectarea acestei obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 4.000 lei.

Primarul Toma cere să rămană doar un document

Consecinţa intersectării celor două legi este că viticultorii trebuie să le respecte pe amandouă şi oricine deţine o suprafaţă mai mare de 0,5 ha trebuie să aibă atat carnet de viticultor, cat şi carnet de comercializare, iar la transportul strugurilor trebuie să completeze două pagini în acelaşi scop, din fiecare carnet. “Toate aceste documente se eliberează pe timpul şi cheltuiala personală a fiecărui proprietar de viţă de vie. După cum bine se ştie munca efectivă presupune efort fizic, iar condiţionarea transportului produsului agricol, respectiv struguri de vin, prin completarea a două carnete a cate 100 de file cu aceleaşi date reprezintă o «anomalie» legislativă, ţinand cont şi de faptul că doar cultivatorii de suprafeţe viticole de cel puţin 0,5 ha au obligaţia de a deţine carnet de viticultor, iar cultivatorii de suprafeţe viticole de pană la 0,5 ha nu sunt obligaţi. În schimb, există obligaţia deţinerii atestatului de producător, conform art. 2, alin. (c) din Legea 145/2014, respectiv carnet de comercializare conform aceleeaşi legi. În concluzie, cerem domnilor parlamentari de Vrancea să facă demersurile necesare pentru a înlătura această «anomalie» legislativă, fie prin abrogarea Ordinului 487/27.07.2009, fie prin amendament la Legea 145/21.10.2015 privind trasabilitatea şi comercializarea strugurilor de vin”, spune Cătălin Toma în scrisoare deschisă. Primarul consideră că prin acest demers se vor elimina costurile suplimentare pentru achiziţionarea celor două carnete şi efortul pentru completarea acestora. Cătălin Toma a lansat o scrisoare deschisă către parlamentari în condiţiile în care chiar şeful său de partid de la PNL Vrancea, deputatul Nini Săpunaru, este şeful Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor, poziţie în care are un cuvant de spus în domeniul agriculturii. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
sorin, acum 3161 zile, 12 ore, 16 minute, 48 secunde
Habar nu are,micul producător vinde pe baza carnetului ce com.in piete târguri di la teri,iar cei care au via in reg.plantatiilor vand la procesatori,
Cristi, acum 3162 zile, 14 ore, 45 minute, 42 secunde
Felicitari domnului primar pentru implicare si pentru faptul ca pune mereu cetatenii din comuna Jaristea pe primul loc. Jos palaria! Doar asemenea oameni ar trebui sa fie la carma primariilor din citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.