Politică

Primarii PSD, “condamnaţi” să rămână în funcţii

Mihai Boicu
22 iun 2015 3150 vizualizări
Prefectul Nicuşor Halici spune că Prefectura Vrancea nu poate face nimic împotriva unui primar condamnat definitiv la închisoare cu suspendare, ci doar secretarul localităţii u primarii rămaşi fără funcţii la Bacău nu erau doar condamnaţi, ci făceau parte şi din partide de opoziţie u cum în Vrancea, primarii sunt de la PSD, nu are cine să-i verifice şi să-i demită din funcţii, aşa cum s-a mai întâmplat

Primarii condamnaţi de instanţe la închisoare cu suspendare au toate şansele să rămână în funcţie, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis altfel. Condiţia esenţială este să fie de la PSD. După ce la Bacău doi edili au fost “executaţi” rapid de Instituţia Prefectului, care a emis ordinul de încetare a mandatelor, în Vrancea prefectul Nicuşor Halici spune că nu are nicio procedură la dispoziţie să verifice dacă primarii condamnaţi sunt printre cei cărora li se aplică decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Întâmplător sau poate nu, primarii din Bacău erau din opoziţie, în timp ce la noi primarii aflaţi sub semnul întrebării sunt de la PSD. Vasile Zbîrciog, primarul din Străoane, a fost condamnat anul trecut la un an de închisoare cu suspendare în dosarul denumit generic “mită la bac”, pentru că a dat şpagă ca băiatul său Ionuţ să poată obţine diploma de bacalaureat. Primarul din Vidra, Nică Micu, a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, în anul 2011 însă. De menţionat că Laurenţiu Neghină, primarul din Oneştiul, lăsat fără funcţie, a fost condamnat tot pentru o “intervenţie” la bacalaureat, la opt luni de închisoare cu suspendare.

 

Secretarul comunei, mai tare ca prefectul

 

Prefectul Nicuşor Halici, care dă dovadă de nonacţiune în acest caz,  spune că există o procedură pentru a verifica situaţia unui primar, iar în “centrul” ei se află secretarul unităţii administrativ teritoriale. “Noi lucrăm potrivit unei proceduri. Procedura nu ţine de o acţiune a Instituţiei Prefectului, ci ţine de autoritatea locală. Acolo se află un secretar de comună, care este responsabil cu legalitatea”, ne-a declarat prefectul. Potrivit acestuia, nici dacă ar fi informată, Prefectura nu ar putea lua măsuri. “Şi dacă ar fi aşa, nu reuşesc mai mult decât să aflu care este situaţia. Documentaţia trebuie să vină de la secretarul localităţii. Fiecare răspunde de ce ar trebui să facă, răspunderea este individuală, iar secretarii UAT nu sunt subordonaţi prefectului”, s-a delimitat reprezentantul Guvernului în Vrancea. Cu alte cuvinte, Macovei Zanfira, secretarul comunei Străoane, ar trebui să fie "eroina" de la care se aşteaptă demiterea primarului, ceea ce este foarte puţin probabil să se întâmple. 

 

Cum a rămas un primar incompatibil în funcţie 

 

Morala acestei situaţii este că un primar condamndat cu suspendare, căruia i se aplică decizia ICCJ, poate să stea liniştit în funcţie, dacă nu e de la opoziţie, pentru că secretarii nu-şi reclamă primarii dacă nu au ordin de sus. În Vrancea sunt două precedente cu primari care au rămas în funcţii. Nică Micu, primarul din Vidra, nu a putut fi lăsat fără mandat de fostul prefect Sorin Hornea, unul din motive fiind sprijinul dat de secretarul localităţii, Ştefan Raţă, la rândul său condamnat cu suspendare. Primarul din Fitioneşti, Iordache Cazacu, a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în anul 2010, pentru că a fost atât primar cât şi administrator de firmă în perioda 2006 - 2009. Conducerea Instituţiei Prefectului de la acea vreme, reprezentată de actualul inspector guvernamental Ion Oprea, i-a cerut secretarul comunei să ia măsuri, însă acesta a refuzat, iar Iordache Cazacu este şi astăzi în funcţie. La acea vreme, reprezentanţii Prefecturii au spus că era nevoie de un referat justificativ pentru ca să se emită ordinul de încetare a mandatului. Aceştia au făcut plângere la Parchet împotriva primarului şi secretarului comunei, dar procurorii le-au dat NUP. În aceste condiţii, este practic imposibil să se ia măsuri împotriva unui primar, dacă acesta face parte din partidul aflat la putere, ceea ce arată că legea nu este egală pentru toţi. Dacă este în opoziţie, încetarea mandatului operează după modelul din Bacău. Cu privire la circulara trimisă în teritoriu de Ministerul Internelor, prefectul Halici spune că ar fi vorba, de fapt, despre o actualizare bazei de date cu informaţii cu privire la dosarele aflate pe rolul instanţelor, pentru că practica judiciară la nivel naţional nu este unitară. (M. BOICU)

 

Dezbatere ZdV

Dumneavoastră ce credeţi, primarii care au suferit condamnări definitive ar trebui demişi din funcţii? Aşteptăm opiniile dvs pe forumul ziarului sau pe adresa redacţiei. 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Moroșanii, acum 3229 zile, 18 ore, 47 minute, 36 secunde
Domnule Boicu știm ca dragostea fata de adevăr nu este virtutea dumneata dar la Vidra si daca o sa candideze din SUA tot Micu e primar nu infractorul de morosanu care te cara prin cârciumi!!!!
, acum 3229 zile, 19 ore, 23 minute, 56 secunde
Desteptilor, condamnarea a avut loc in mandatul anterior, Daca cetatenii nu-l mai voiau primar pe dl. Micu nu-l mai alegeau in 2012. Si daca si-ar depune in 2016 cred ca va castiga fara probleme .
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.