Politică

Mitrea a plecat la puşcărie putred de bogat

Mihai Boicu
23 apr 2015 4557 vizualizări
O vilă în Austria, bijuterii şi tablouri de aproape 100.000 de euro, venituri anuale de peste 100.000 de euro este ultimul bilanţ al averii lui Mitrea

Fostul deputat PSD Miron Mitrea a ieşit din Parlament şi a intrat în puşcărie, ocazie cu care şi-a publicat ultima declaraţie de avere. În comparaţie cu precedenta, nu sunt decât câteva modificări la cuantumul veniturilor şi al sumelor economisite de cel care a reprezentat aproape două decenii Vrancea în Parlament. Ex – deputatul de Vrancea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Acesta a ieşit practic din politică, dar a rămas cu o avere impresionantă şi, la prima vedere, datorii la fel. Familia Mitrea a strâns într-o viaţă de agoniseală obiecte din metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă, obiecte de cult şi tablouri în valoare totală de 410.000 lei. În 2007, Miron Mitrea şi soţia sa au achiziţionat o casă în Austria, într-o staţiune turistică, la care se adaugă casa din Bucureşti cumpărată în 2004. Achiziţia imobiliară din Austria a atras un credit uriaş, de 592.000 de euro. Deşi Miron Mitrea are nu mai puţin de nouă conturi la bănci, sumele deţinute în ele sunt destul de mici. Deputatul a câştigat anul trecut suma de 68.400  lei, în timp ce soţia a avut venituri de la Camera Deputaţilor în valoare de 57.648 lei, în calitatea sa de deputat de Constanţa. Manuela Mitrea a câştigat mult mai bine din activitatea de notar anul trecut, respectiv 369.309 lei, o sumă mai mare decât în anul precedent. În total, veniturile familiei Mitrea s-au ridicat la 495.357 lei. Miron Mitrea a ieşit din politică pe uşa din dos, după ce a stat în Parlament din anul 1996, prinzând trei mandate de parlamentar, unul de senator şi încă unul de deputat, pe care nu l-a mai dus la bun sfârşit. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
george, acum 3261 zile, 8 ore, 19 minute, 58 secunde
oare,cind va sta si oprisan marean alaturi de mitrea in celula? Ajutane DOAMNE sa scapam de acest monstru care a distrus judetul.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.