Parlamentarii vor declararea Zilei Brâncuşi, 19 februarie, ca sărbătoare naţională
Asta pentru că este ziua de naştere a sculptorului Constantin Brâncuşi. În expunerea de motive publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor, se arată că acest gest ar veni ca o reparaţie morală pentru umilirea pe care artistul a primit-o din partea statului român, în perioada comunistă. Constantin Brâncuşi, creatorul celebrelor opere “Coloana infinitului”, “Masa tăcerii” sau a “Domnişoarei Pogany”, s-a născut pe 19 februarie 1876 la Hobiţa. “Este considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, iar ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi înscrisă în calendarul cultural universal. Constantin Brâncuşi ne-a dus în universalitatea lumii făcând din naţiunea română o mitologie. Drept urmare, este datoria noastră pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncuşi să declarăm ziua lui de naştere sărbătoare naţională. Ar fi o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea lui Brâncuşi de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului român”, după cum se arată în proiectul de lege ajuns acum la Senatul României. Parlamentarii vor ca 19 februarie să fie sărbătoare naţională lucrătoare. Dacă aleşii sunt de acord, ziua de 19 februarie ar putea intra în calendarul sărbătorilor naţionale de anul viitor. (Iulia CREŢU)