Politică

Primăria Mărăşeşti modernizează Centrul de zi

Mihai Boicu
27 feb 2015 1254 vizualizări
Clădirea în care funcţionează Centrul de zi va fi reabilitată şi dotată cu fonduri obţinute de la Fondul Roman de Dezvoltare Sociale u 40 de copiii vor primi o masă şi îşi vor face temele aici, iar 20 de tineri vor fi instruiţi şi consiliaţi pentru a-şi găsi mai uşor de muncă

Autorităţile din Mărăşeşti au obţinut fonduri pentru reabilitarea şi modernizarea Centrului de zi din oraş prin programul „Şanse la integrare pentru copiii şi tinerii aflaţi în situaţii de risc din comunitatea Cartier Nou, oraş Mărăşeşti. Proiectul este implementat cu fonduri obţinute prin Programul RO 10, CORAI, program finanţat de Granturile SEE 2009 – 2014 şi administrat de Fondul Roman de Dezvoltare Socială. Valoarea totală a proiectului este de 840.888 lei. Prima parte a investiţiei prevede reabilitarea clădirii centrului de zi, care include, printre altele schimbarea acoperişului şi repararea faţadei, izolaţia termică a clădirii, schimbarea tamplăriei şi renovare completă la interior. Pe perioada lucrărilor, estimată la cateva luni, beneficiarii actuali ai Centrului de zi vor fi mutaţi temporar în alt spaţiu. Primii beneficiari ai proiectului vor fi 40 de copii şi 20 de tineri.

Primarul Valerică Chitic spune că de acest proiect vor beneficia atat copii, cat şi tineri

„Prin acest proiect se urmăreşte dezvoltarea competenţelor şi abilităţilor pentru 20 de tineri, aflaţi în situaţii de risc, în vederea îmbunătăţirii accesului la piaţa muncii, prin organizarea unei sesiuni de instruire, îndrumare, consiliere şi asistenţă pentru găsirea unui loc de muncă în decursul unei perioade de 12 luni. De asemenea, se estimează creşterea cu 70% a gradului de conştientizare în randul familiilor de etnie romă şi a comunităţii locale asupra importanţei educaţiei”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Mărăşeşti. În cadrul Centrului de zi, 40 de copii vor primi zilnic o masă caldă, dar şi ajutor de specialitate la teme. Tinerii vor beneficia, printre altele, şi de cursuri de pregărire în utilizarea calculatoarelor. „Scopul nostru este să facilităm accesul la educaţie pentru cat mai mulţi copii, de aceea am accesat aceste fonduri pentru a putea moderniza centrul de zi din oraş. Prin acest proiect, am reuşit să extindem şi categoria de beneficiari. Dacă acum de serviciile centrului beneficiază doar copii, prin acest proiect venim şi în sprijinul tinerilor, cu consiliere şi sprijin real pentur problemele cu care se confruntă, mai ales în obţinerea unui loc de muncă”, a spus primarul Valerică Chitic. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
radu, acum 3344 zile, 16 ore, 51 minute, 16 secunde
D-le Boicu,acest articol este scris la comanda primarului,doar servesti masa in restaurant la Chitic ,de cate ori vii in Marasesti. Oare d-l Dumitrache ,stie ca editezi un ziar al orasului, impreuna citeste integral
capitanu, acum 3344 zile, 16 ore, 57 minute, 28 secunde
Este o investitie total inutila pentru orasul Marasesti,acest centru a fost reabilitat odata. Interesul de a reabilita acest centru este din partea primarului, care are drept scop incasarea unor citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.