Politică

Miza din duminica alegerilor: Cozi uriaşe pentru dreptul la vot

Silvia Vrînceanu
16 nov 2014 3897 vizualizări
Vrâncenii care trăiesc în străinătate s-au aşezat ieri cu noaptea în cap la coadă pentru a-şi putea exercita dreptul la vot. În marile oraşe occidentale, cum ar fi Londra, Paris sau München, cozile s-au format chiar cu 12-14 ore înainte de a se deschide urnele.

Kilometri întregi de cozi, pe câte şase rânduri în Germania, Italia sau Marea Britanie pentru a putea vota, români care au cântat "Deşteaptă-te române!" sau care au aşteptat pur şi simplu în linişte să voteze. Asta a fost atmosfera la începutul zilei de ieri. După amiază, atmosfera a devenit tensionată, în condiţiile în care la ora închiderii urnelor erau încă oameni care nu reuşiseră să voteze. Astfel, dreptul la vot s-a transformat într-un chin. "La Paris s-au organizat bine să încetinească votul. Cu toate astea, românii stau şi-aşteaptă. Pentru ei, o duminică pierdută la coadă înseamnă cinci ani câştigaţi pentru cei de acasă.", a postat pe Facebook jurnalistul Lucian Mîndruţă, care a transmis de la Paris. Realitatea zilei arată că este nevoie de o reformă a sistemului electoral, aşa încât la următoarele alegeri să se introducă metode alternative de votare, respectiv votul electronic şi/sau prin corespondenţă

"Coada e mai mare decat memoria telefonului meu"

Ieri era de ordinul evidenţei că cei mai mulţi dintre cei aşezaţi la coadă nu şi-au putut exercita dreptul constituţional la vot până la ora 21.00. "Au trecut 3 ore. Nu se ştie câte au mai rămas. Dar ne apropiem de ultima turnantă. Veniţi şi voi la vot, să le arătăm că aşa nu se mai poate.", a postat pe Facebook, în jurul orelor 13.00, profesoara Mirela Chelaru, care a votat la secţia de la Brent Civic Centre, unde situaţia a fost foarte tensionată pe tot parcursul zilei. Familia Chelaru a reuși să ștampileze buletinul de vot după 11 ore de aștpetare. Şi vrâncenii care locuiesc în Italia ne-au transmis că la cozi sunt mii de oameni. La secţia deschisă la Academia di România din Roma coada se întinde pe aproape un kilometru. "Spre deosebire de secţia de la consulat, unde oamenii vociferează, aici e linişte. Stăm de aproximativ o oră şi jumăte şi mai sunt 600-700 de oameni în urma noastră", ne-a spus focşăneanca Tina Constantinescu. Situaţie similară şi la Torino, după cum a semnalat Adrian Chifu. "Torino secţia 119. Coada e mai mare decât memoria telefonului meu. România, fiii tăi sunt la vot."

"Ne-am săturat să fim generaţii de sacrificiu"

Familia Cristea a votat cu familia la Padova pentru că secţia de votare din Vicenza, oraşul în care locuiesc de ani buni, a fost desfiinţată. "Am stat trei ore şi sunt oameni care nu cred că vor reuşi să voteze dacă nu s-au aşezat la coadă înainte de prânz. Eu l-aş fi votat pe Ponta, dar cu o condiţie: să-mi promită că îl arestează pe socru-su pentru pădurile retrocedate. Noi suntem generaţie de sacrificiu, părinţii noştri au fost generaţie de sacrificiu, bunicii au fost în război, deci tot nişte sacrificaţi.... Dacă nu se schimbă nimic ajungem la sapă de cauciuc pentru că cei de la conducere fură", ne-a spus capul familiei. Luptă pentru vot s-a dat şi în alte oraşe. "În ciuda cozilor infernale şi a umilinţelor, am reuşit să votez la Asolo, provincia Treviso, după 5 ore şi 30 minute. Peste o mie de persoane au rămas în urma mea, dar cu siguranţă este imposibil să voteze toţi. Organizare foarte, foarte proastă. Se trăgea de timp ca să voteze cât mai puţine persoane. Sunt foarte bucuroasă că am avut şansa să votez pentru schimbare, dar dezamăgită de "preocuparea" politicienilor faţă de noi, cei din diaspora... ", ne-a scris Mariana Harabor din Italia.

Mesaj de la ... Europa Liberă

Neculai Constantin Munteanu, cunoscuta voce de la postul de radio Europa Liberă, de loc din comuna Pufeşti, nu a reuşit să voteze la consulatul din München din pricina cozilor. "La ora 7fără 10 minute, ora Germaniei, când am ajuns în faţa consulatului din München, mai bine de o mie de oameni aşteptau să voteze. Destul de frig şi cam umed. Temperatura între 5 şi 8 grade şi un vânt subţire. Cale de de multe mii de metri în jur nicio cafenea, niciun chioşc, nicio posibilitate de a bea un ceai sau o cafea. Şi, mai ales, nici o toaletă publică. Dacă ministrul de externe Teodor Meleşcanu, cel care ieri a inspectat locul şi s-a informat de buna organizare a alegerilor, ar fi fost la faţa locului, probabil că n-ar fi fost folosit chiar pe post de copac de urinat, cum ar fi meritat, dar în mod sigur ar fi fost acoperit de flegme. De flegmele celor care i-au ascultat sfatul inteligent de a veni cât mai devreme la vot. Pentru că la primul tur liniştea locatarilor de pe Bülowstrase a fost serios perturbată, de data asta coada a fost "organizată" pe Richard Strauss Strasse. Buna rânduială nemţească era prezentă şi ea. Două maşini cu poliţişti vegheau la ordinea publică. Între oamenii de la coadă se vorbea că înăuntru ar fi fost şapte cabine şi şapte ştampile, însă unul dintre primii votanţi ieşit din clădire nu-şi amintea să fi văzut mai mult de patru cabine de vot. Confuzie scuzabilă. Omul aştepta să voteze de mai bine de 14 ore !!! Jos pălăria în faţa acestor oameni care, plecaţi din ţară, au descoperit ce înseamnă nu numai atitudinea, dar şi responsabilitatea civică. Şi înţeleg să facă şi efortul de a-şi exercita un drept consfinţit de Constituţie! Poate că nu-i chiar totul pierdut! Când am plecat, fără a fi votat, în jurul orei 7,30, alegătorii continuau să sosească în valuri şi burniţa uşor. Când am ajuns în centru ploua binişor! Salutări lui Victor Ponta, Teodor Meleşcanu & banda organizatorică! Nişte nulităţi! Salutari de mamă! Al dumneavoastra, Neculai Constantin Munteanu.

Dan Coroian-Vlad, primul român care a votat în Noua Zeelandă

6.45 am Auckland, New Zealand: "E 1-0 ! Mândru ca sunt român. De fapt sunt mândru ca sunt primul român din lumea asta care are şansa şi privilegiul de a nu vota cu simbolul perfect al hoţiei, corupţiei, minciunii, arogantei, anormalului. Stau în faţa secţiei de votare şi mă întreb de ce mă trece scrisul. E disperarea de a mă vedea furat, din nou, de speranţa că ţara mea o să meargă în direcţia bună. E disperarea emigrantului care vrea să aibă şansa de a se întoarce (da, într-un loc cu mari probleme, dar care se află pe drumul bun). Nu vreau să îmi pierd limba, "I Love You" dă bine numai în filme. Nu vreau să o mai văd pe mama plângând atunci când plec. Nu mai vreau atacurile de panică în dimineaţa plecării. Nu mai vreau să mă simt un ticălos, care alege bunăstarea şi casa pe malul mării în favoarea prietenilor de o viaţă, Clujului, familiei... Nu "vreau o ţară ca afară". Vreau doar un pic de normalitate şi certitudinea că nu ne îndreptăm din nou în direcţia greşită. Bunăstarea va veni, probabil, prea târziu pentru noi, dar sunt dispus să renunţ în favoarea unui trai decent. Gata, hai că-s melodramatic. Nu fiţi tâmpiţi, mergeţi la vot. Puie Monta !"


Grupaj coordonat de Silvia Vrînceanu


Iată cozile din faţa secţiilor de votare din Occident, postate pe Facebook

Coadă la Paris

Coadă la Bruxelles

Coadă la Londra

Coadă la consulatul din München

Coadă la Viena

Coadă la Chişinău


Vot:  Dan Perjovschi



 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 8

Adaugă comentariu
ganditor, acum 3445 zile, 6 ore, 4 minute, 49 secunde
Ton, ai un ton bun! Daca ii aduce pe Blaga , Videanu, Berceanu etc. din nou in prim-plan (PDL care a taiat salariile), ne meritam soarta, dar daca va face curatenie in TOATE partidele ne va face sa citeste integral
cetatean roman, acum 3445 zile, 6 ore, 14 minute, 49 secunde
GIGI, tu, care nu stii limba romana pentru ca pui virgula intre subiect si predicat (sau nu stii cu ce se mananca virgula ), nu vorbi in numele meu, ca ma simt umilit!
ton, acum 3445 zile, 17 ore, 29 minute, 29 secunde
Este timpul ca Ponta sa isi parasesca fotoliul de prim-ministru ,sa isi faca curatenie in propria ograda (Oprisan,Mazare &Comp.) si sa mearga mai departe....Sper ca foarte curand sa vad citeste integral
aris, acum 3445 zile, 17 ore, 49 minute, 2 secunde
la orgoliul lor nebun si avid de putere , nu exista onoare . deci , niciodata cat puterea va avea gust dulce , nu ve-ti vedea demisii la Oprisan si Ponta . ``pe ei lumea ii iubeste , si au datoria citeste integral
cetateanu'', acum 3445 zile, 18 ore, 26 minute, 19 secunde
Diaspora a castigat alegerile.Tinerii care muncesc pentru altii vor sa munceasca si sa castige in tara lor.Tinerii au convins batranii sa voteze pt.dreptate.Nu pentru ultimul Mohican communist citeste integral
Gigi, acum 3445 zile, 20 ore, 38 minute, 16 secunde
ROMANII DIN TARA SI AFARA EI, CER DEMISIA URGENTA A GUVERNULUI PONTA !
danb, acum 3446 zile, 4 ore, 2 minute, 23 secunde
Am votat la Bonn, coada foarte mare, aproape 1 km, 5000 de oameni, dar procesul de votare s-a desfasurat bine. In sectia de votare ajuns am votat in 53 de secunde. Declaratiile s-au verificat in fata citeste integral
Gutza, acum 3446 zile, 4 ore, 52 minute, 35 secunde
Unde esti Sutzule, vrancenii vor sa-ti dai demisia !!!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.