Politică

Primăria Focşani va cumpăra păcură pentru ENET prin Bursa de Mărfuri

Iulia Crețu
30 oct 2014 2027 vizualizări
ENET a primit bani de la Guvern pentru a plăti datoriile la gaze şi pentru a-şi asigura un stoc de păcură pentru iarnă u municipiul Focşani s-a afiliat Bursei Române de Mărfuri pentru a achiziţiona direct 1.200-1.300 tone de păcură u PSD îi cere lui Merchea să nu mai vină să cerşească bani până la anul

Consilierii municipali focşăneni au dat posibilitatea Focşaniului să facă tranzacţii prin Bursa Română de Mărfuri (BRM) după ce, în şedinţa de ieri, au fost de acord cu afilierea municipiului la BRM. Scopul acestei afilieri este reprezentat de dorinţa Primăriei de a cumpăra un stoc de păcură pentru asigurarea agentului termic în această iarnă. ENET are în continuare datorii imense la o rezervă de păcură din anii din urmă de la Rompetrol, combustibil pe care nu l-a plătit din cauza situaţiei financiare grele pe care societatea de termoficare o traversează. La Bursa de Mărfuri, păcura se va achiziţiona direct. Tot în şedinţa de ieri, municipalitatea a mărit capitalul social al ENET şi a virat bani de la Guvernul României pentru plata unei părţi din datoria la factura de gaze de peste vară. În total, prin rectificarea bugetară, la ENET ajung 10,6 milioane lei, din care 7,5 milioane lei ajung direct în conturile GDF, iar restul de 3,1 milioane lei vor fi utilizaţi pentru cumpărarea unui stoc de 1.200-1.300 tone de combustibil. “Am discutat cu cei de la GDF şi am încheiat o minută prin care am convenit ca datoria de 7,5 milioane lei să fie plătită în mod eşalonat, până la sfârşitul anului, în trei tranşe: un milion lei, 2,5 milioane lei şi, până pe 1 ianuarie 2015, alte 4 milioane lei şi, în opinia noastră, aceste sume pot fi respectate. Nu este cazul să emitem bilete la ordin pentru că venim cu această cantitate de energie electrică pentru a o putea vinde”, a declarat primarul Decebal Bacinschi.

Merchea, atenţionat să nu mai cerşească bani de la bugetul local

Deşi a primit acest ajutor guvernamental, ENET-ul nu scapă de frisoane în această iarnă. Consilierii locali PSD, prin vocea lui Cătălin Vrabie, i-au atras atenţia directorului societăţii de termoficare, Manole Mechea, să nu mai întindă căciula după bani în noiembrie sau decembrie. Cum duminică sunt alegeri prezidenţiale, aleşii n-au avut curaj să facă această discuţie acum, pentru a evita ca oamenii să voteze împotriva lui Victor Ponta, având frigul în oase. “Aş vrea să-i amintesc domnului director că trebuie să acopere aceste obligaţii de plată din încasări. Să nu mai veniţi în noiembrie şi în decembrie pentru că nu reuşiţi să plătiţi. Să depuneţi toate eforturile pentru a strânge bani de la populaţie”, i-a atras atenţia Vrabie lui Merchea. Rămâne de văzut cum se va mobiliza ENET să colecteze bani de la focşăneni în această perioadă, mai ales că, se ştie, facturile hibernale sunt astronomice. S-au mai alocat bani pentru Serele Mândreşti, la amendamentul vicelui Gabriel Necula. În cazul CSM Focşani se amână alocarea de bani până luna viitoare, până va aduce documente justificative pentru suma respectivă. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
justitiar, acum 3432 zile, 16 ore, 38 minute, 39 secunde
Hai sa nu mai tragem cu "acest ajutor guvernamental", ca de fapt, de cate ori se spune ca a dat bani guvernul, in realitate sunt avans din banii de subventiile pentru populatie pe care citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.