Politică

Bacinschi ordonă: “jos, Ponta”

Iulia Crețu
19 oct 2014 2384 vizualizări
Partidele politice au termen pană în această dimineaţă să dezlipească afişele lipite ilegal

Primăria municipiului Focşani reaminteşte competitorilor electorali în campania pentru Cotroceni că locul de publicitate pentru candidaţi este numai la panouri şi nu pe toate gardurile, casele şi spaţiile urbane din Focşani. Anunţul vine după ce taman candidatul roşu, Victor Ponta, a murdărit cartierul Sud, de la Piaţa din zonă şi pană la unităţile militare, posterele cu premierul fiind lipite pe casetele de la gaze şi Electrica, dar şi pe chioşcurile de la piaţă. La o zi după sesizarea presei, o parte din afişele PSD lipite ilegal fuseră îndepărtate, însă oficialităţile focşănene au tăcut malc dacă au avut curajul să amendeze în vreun fel partidul la guvernare. De altfel, nu doar PSD a lipit peste tot. În week-end, pe panourile rămase libere în spaţiile legale apăruseră buline ale candidatei independente Monica Macovei, sub simbolul M!. Acestea nu fuseră lipite pe spaţiile trase la sorţi pentru Macovei, ci pe toate panourile rămase goale pană la acest moment, lucru sesizat de presă la Catedrala ortodoxă. “Primarul municipiului Focşani aduce la cunoştinţa competitorilor electorali faptul că în data de 15 octombrie 2014, Consiliul local al municipiului Focşani a adoptat Hotărârea nr. 259 privind interzicerea afişajului electoral de orice fel, amplasat prin lipire, vopsire, agăţare sau prin orice altă modalitate în anumite locaţii de pe raza municipiului Focşani, în afara locurilor special amenajate, hotărâre ce intră în vigoare începând cu data de 16 octombrie 2014, hotărâre ce este publicată pe site-ul Primăriei municipiului Focşani. Urmare acesteia, solicităm competitorilor electorali respectarea prevederilor Hotărârii nr. 259/2014 şi totodată îndepărtarea materialelor de propagandă electorală amplasate înainte de data de mai sus, până luni - 20.10.2014, ora 8,00”, se arată într-un mesaj transmis de primarul Decebal Bacinschi (PSD). Cei care nu respectă prevederile legale şi lipesc afişe de campanie în locuri interzise riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.500 lei. Candidaţii au la dispoziţie proprietăţile private să-şi facă imagine. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3474 zile, 12 minute, 46 secunde
Chiar sunt curios sa vad cum se va rezolva problema ? Din punctul meu de vedere este IMPOSIBIL de rezolvat. Cui anume va trimite Bacinschi amenda ?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.