Politică

George Băeşu spune că nu mai are nicio treabă cu PSD Vrancea

Mihai Boicu
18 sep 2014 2520 vizualizări
Fostul deputat susţine că nu a fost şi nici nu crede că va fi interesat de locul lui Oprişan

George Băeşu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor  (ANRP), spune că nu mai are nicio legătură cu organizaţia judeţeană a PSD, negand astfel informaţiile care au circulat în ultima perioadă în ceea ce priveşte un conflict între el şi Marian Oprişan. “Legăturile mele politice sunt cu colegii cu care facem activitate în cadrul Guvernului. Nu am participat la nicio acţiune politică de pe vremea cand eram deputat. Ultima mea acţiune a fost la alegerile din 2008, cand a caştigat domnul Mustea. Cu preşedintele Consiliului Judeţean nu m-am întalnit de foarte multe luni. Nu avem niciun fel de relaţie”, spune George Băeşu. Acesta susţine că nu are niciun fel de probleme cu Marian Oprişan, iar depărtarea sa de social – democraţii din Vrancea se datorează faptului că lucrează la Bucureşti. “Nu am avut şi nici nu cred că voi avea vreodată aspiraţii de conducere în PSD Vrancea”, a  afirmat George Băeşu. Informaţiile vehiculate în ultimele zile erau că organizaţia PSD Vrancea ar fi împărţită în două tabere şi că Băeşu ar fi în conflict cu Marian Oprişan, cu care ar fi avut chiar o dispută mai “aprigă”. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
gogu, acum 3478 zile, 7 ore, 18 minute, 4 secunde
nu stii cine e baesu,cainele lui oprisan,alungat din ograda baronului.
cris, acum 3478 zile, 8 ore, 41 minute, 53 secunde
Cine e baiesu..?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.