Politică

Primarul şi consilierul, judecaţi pentru falsificarea adreselor PNG

Gabriel Sava
15 sep 2014 2658 vizualizări
Edilul Neculai Ionescu de la Homocea este acuzat că a instigat-o pe consiliera sa personală să falsifice patru adrese ale PNG pentru a-şi face astfel jocurile în Consiliul Local.Dosarul se judecă la Adjud

Neculai Ionescu, primarul comunei Homocea, şi Maria Daniela Pavel, în calitate de consilier personal al primarului, au fost trimişi în judecată, în legătură cu modul în care au fost înregistrate patru adrese ale filialei Partidului Noua Generaţie (PNG). Edilul este acuzat de instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, în timp ce Maria Daniela Pavel s-a ales cu acuzaţia de fals material în înscrisuri oficiale. Totul s-a întamplat după alegerile locale din 2012, cand membrii PNG, aflaţi pe locul 2 în preferinţele alegătorilor, au fost implicaţi într-un scandal care s-a finalizat cu trimiteri în judecată. Diferenţa de scor dintre candidatul USL Neculai Ionescu şi cel al PNG, Petrea Vasile, a fost foarte mică. Ulterior, scandalul a degenerat iar filiala judeţeană a PNG s-a pus pe exluderi din partid. Aşa se face că şi-a retras sprijinul politic faţă de zece consilieri locali şi supleanţi, prin adresa nr 11/19.06.2012 înregistrată la Primăria Homocea sub nr 3870/21.06.2012. Printre cei exclus se numără şi Vasile Petrea, dar şi susţinătorii săi Cătălin Neghină, Neculai Onofrei şi Marian Francisc Bitere. Şedinţa din 1 aprilie nu a mai avut loc pe fondul scandalului, situaţie în care, într-o şedinţă extraordinară din 8 aprilie, s-a făcut validarea celor patru aleşi care fuseseră excluşi din partid.

Ce zic procurorii

Primarul este acuzat că “a instigat-o pe numita P. M.D. (n.r- Pavel Maria Daniela) să altereze patru acte oficiale emise de PNG- CD Vrancea, prin modificarea numerelor şi datelor de înregistrare:- din numărul 2132/28.03.2013 în numărul 2687/08.04.2013 pe înscrisul emis de PNG- CD privind excluderea din cadrul partidului pe numitul Petrea Vasile şi propunerea de validare în funcţia rămasă vacantă a numitului Bătaru Constantin, din numărul 2134/28.03.2013 în numărul 2688/08.04.2013 pe înscrisul emis de PNG CD privind excluderea din cadrul partidului pe numitul Onofrei Neculai şi propunerea de validare în funcţia rămasă vacantă a numitului Ciuleiu Constantin, din numărul 2133/28.03.2013 în numărul 2689/08.04.2013 pe înscrisul înscris de PNG CD privind excluderea din cadrul partidului pe numitul Neghină Cătălin şi propuneerea de validare în funcţia rămasă vacantă a numitului Stoican Ionuţ, din numărul 2135/28.03.2013 în numărul 2690/08.04.2013 pe înscrisul emis de PNG CD privind excluderea din cadrul partidului pe numitul Bitere Ştefan şi  propunerea de validare în funcţia rămasă vacantă a numitului Melu Ştefan. De asemenea, în data de 8.04.2013, a folosit înscrisurile anterior alterate în şedinţa CL a comunei Homocea, aceste înscrisuri producand efecte juridice în sensul validării unor consilieri locali care nu se mai bucurau de sprijinul PNG CD”, după cum se arată în rechizitoriu.

“Nu am făcut decat să reînregistrez adresele”

Primarul Ionescu spune că situaţia a fost înţeleasă greşit de procurorul de caz. “Plangerea a ajuns iniţial la Parchetul de pe langă Tribunalul Vrancea unde a primit NUP (n.r.- neînceperea urmăririi penale). Cei la PNG au făcut o nouă plangere care s-a concretizat în această trimitere în judecată, pentru că procurorul nu a înţeles că eu nu am modificat acele adrese, ci doar le-am reînregistrat pentru şedinţa din 8 aprilie, după ce la cea din 1 aprilie a fost scandal şi noi ne-am retras din sală. Ulterior, PNG nu ne-a mai înştiinţat în vreun fel de retragerea sprijinului politic a celor patru consilieri, eu am aflat abia după aceea. PNG nu a făcut niciodată dovada că a transmis aceste adrese pană la şedinţa din 8 aprilie, cand s-a făcut validarea Conslilului Local” a mai spus primarul. Neculai Ionescu a completat că “nu are emoţii” legat de acest dosar penal. Cu toate acestea,  în rechizitoriu se reţine că “pe parcursul anchetei, ambii inculpaţi au manifestat o atitudine sinceră, recunoscand săvarşirea faptelor pentru care sunt cercetaţi, cu precizarea că nu au avut reprezentarea împrejurării că, prin atribuirea altor numere de înregistrare respectivelor înscrisuri şi utilizarea acestora (…) au încălcat în vreun fel prevederile legale". Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Adjud pe 2 iulie iar prin decizia judecătorului de Cameră Preliminară din 3 septembrie, s-a constatat legalitatea actului de sesizare al instanţei, urmand ca următorul termen pentru judecata la fond să fie stabilit ulterior. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
wolf, acum 3507 zile, 4 ore, 47 minute, 59 secunde
ma mira ca inca nu i-a luat apararea nimeni din gasca de lingai din preajma lui dedetel Ionescu,primarul lui peste prajit,platiti special in acest scop din banii cetatenilor,vis a vis de cele citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.