Politică

Iulian Matache, în locul lui Andrei Zaharescu în CA-ul E.ON Gaz

Ziarul de Vrancea
20 mai 2014 4692 vizualizări
Fostul şef al Direcţiei Tehnice din Consiliul Judeţean a fost numit recent şi în Consiliul de Administraţiei al companiei Tarom

Social democratul Iulian Matache, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, l-a înlocuit pe Andrei Zaharescu în CA-ul E.ON Gaz Distributie, unde statul roman este acţionar minoritar. Andrei Zaharescu a fost purtător de cuvant al Guvernului, iar din toamna anului trecut a fost numit consul general la Cape Town, în Africa de Sud. Acesta era membru în CA-ul E.ON Gaz Distributie cu un mandat de patru ani, pană în 2017. Vranceanul Iulian Matache, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, va face parte din CA-ul E.ON Gaz Distributie pentru o perioadă de timp egală cu cea rămasă pană la expirarea mandatului predecesorului său, respectiv pană la 27 iunie 2017. Suma cu care acesta va fi recompensat nu a fost făcută publică. E.ON Gaz Distributie este parte a grupul german de utilităţi E.ON, intrat pe piaţa romanească în 2005, cand a preluat compania de distribuţie a energiei electrice Electrica Moldova şi distribuitorul de gaze Distrigaz Nord. Iulian Matache a fost numit la începutul acestei luni şi în funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al companiei Tarom. Matache a condus Direcţia de Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea şi este unul dintre oamenii de încredere ai lui Marian Oprişan, vicepreşedinte PSD la nivel naţional. Actualul secretar de stat este soţul judecătoarei Daniela Matache de la Tribunalul Vrancea. Matache a fost transferat în martie din functia de secretar de stat în Ministerul Dezvoltarii pe o functie similară în Ministerul Transporturilor. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 3621 zile, 2 ore, 22 minute, 52 secunde
Mai lasati-ne cu individul asta, ca ne vine sa vomitam !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.