Politică

Iulian Matache a fost numit în CA al Tarom

Mihai Boicu
8 mai 2014 3326 vizualizări
Social-democratul Iulian Matache, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a fost numit în funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al companiei Tarom.

Noul CA al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Romane – Tarom este format din şapte membri, doi din vechea componenţă, iar cinci noi, numiţi în Adunarea Generală a Acţionarilor care a avut loc marţi. Iulian Matache a condus Direcţia de Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea şi este unul dintre oamenii de încredere ai lui Marian Oprişan, acum vicepreşedinte PSD la nivel naţional. După venirea PSD la guvernare, acesta a fost avansat secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. De aici a fost “transferat” recent la Ministerul Transporturilor, pe aceeaşi funcţie, un post cu o influenţă mai mare. Numirea sa este una de tip recompensă politică, care înseamnă şi un caştig frumuşel pentru soţul judecătoarei Daniela Matache de la Tribunalul Vrancea. Este vorba despre suma de 5.300 lei pe lună, ca indemnizaţie, başca şi indemnizație de performanță la sfarşitul anului. Nu mai contează că s-au încălcat grosier prevederile ordonanței de urgență 109/2011 ce prevedea ca membrii CA să fie în general apolitici şi nelegați de instituțiile statului iar selecția să fie făcută de un expert independent în recrutarea resurselor umane. Dar aşa se face politica la noi! (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.