Politică

Deputatul Ţigăeru vrea s-o trezească pe ministresa Doina Pană din inundaţii

Iulia Crețu
23 apr 2014 1773 vizualizări
Ministrul Apelor, numită “fă, Doina” de premierul Ponta, ar trebui să îşi facă o prioritate din noul Cod Silvic, după cum spune liberalul vrancean

Deputatul PNL de Vrancea, Laurenţiu Ţigăeru Roşca se arată nemulţumit de faptul că pentru ministrul Apelor Doina Pană, noul Cod Silvic nu este o prioritate. Deputatul acuză că ministrul „fă, Doina”, după cum a fost strigată chiar de colegul său din PSD, premierul Victor Ponta, încalcă regulamentele Camerei Deputaţilor şi evită să-i dea un răspuns cu privire la aplicarea noului Cod Silvic, ţinut blocat în Parlament. Ţigăeru Roşca susţine că inundaţiile petrecute de aceste sărbători pascale în sudul ţării ar avea drept cauză şi defrişările şi tăierile necontrolate de păduri. „Printre altele, proiectul propus viza combaterea tăierilor ilegale de păduri, interzicerea vânzării lemnului din pădure şi înlocuirea cu vânzarea din depozite şi rampe, dar şi introducerea autorizaţiilor de practică pentru personalul silvic. În data de 2 octombrie 2013, Guvernul României a adoptat proiectul noului Cod Silvic, acesta fiind transmis Parlamentului României. Deşi a trecut mai bine de jumătate de an, acest demers legislativ nu a ajuns în plenul Parlamentului spre a fi dezbătut şi votat. Din acest motiv, în data de 19 martie 2014, i-am adresat doamnei ministru Doina Pană o întrebare cu privire la noul Cod Silvic. Întrucât nici până astăzi nu am primit un răspuns (deşi, conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, termenul este de 15 zile), nu pot decât să-mi imaginez că noul Cod Silvic nu reprezintă pentru doamna ministru o prioritate”, spune liberalul. Acesta este ironic la adresa ministresei jignite de premier şi spune că îşi propune „să-i trezească interesul” pentru Codul Silvic. „Prin acest demers, îmi propun să reuşesc să îi trezesc interesul doamnei ministru Pană pentru protejarea pădurilor. Vă reamintesc, doamnă ministru, că stă în puterea dumneavoastră ca noul Cod Silvic, aprobat de Guvernul României, să îşi producă efectele, astfel încât să salvaţi vieţi şi sute de case de la distrugere. Sunt convins că veţi reuşi, astfel, să caştigaţi pe lângă respectul cetăţenilor, pe cel al premierului. Mai mult, nu veţi mai fi nevoită să «aveţi chef de nişte inundaţii»”, a concluzionat deputatul PNL, într-un comunicat de presă. Şi Vrancea a fost măturată de inundaţii puternice în 2005, atunci mai multe persoane pierzandu-şi viaţa, în special în comuna Vulturu, satul Vadu Roşca. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
schnee, acum 3649 zile, 2 ore, 32 minute, 7 secunde
Numai reprezentantii PNL par a avea idei bune de ceva vreme incoace. PSD sta si fura si face abuz de putere in loc sa gaseasca solutii pentru problemele romanilor.
peppers, acum 3649 zile, 4 ore, 36 minute, 20 secunde
Normele silvice privind evaluarea masei lemnoase şi reglementărilor privind circulaţia lemnului are la baza Codul Silvic din 1962 care este total depasit, de remarcat faptul ca pe langa mafia citeste integral
matti, acum 3649 zile, 7 ore, 17 minute, 38 secunde
Halal bărbați, fără pic de rușine, să se lase trași cu barca ca niște prințese... Îi mâncau crocodilii dacă intrau și ei în apă, sau prințesele nu se udă la piciorușe? Jalnic, lipsă citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.