Opinii

Prea ca-n Romania! Beckham la Steaua şi regina la Sovata

Aida Baumler
4 feb 2013 3008 vizualizări
Anunţ important pentru ţară: lăsaţi la o parte moartea clinică a OTV-ului, miniştrii mai albi ca zăpada şi alţi foşti demnitari scoşi la mezat. Pe internet a luat naştere o campanie pentru reabilitarea imaginii României, iniţiată de publicitari şi deschisă poporului, invitat să se exprime în număr cât mai mare

Britanicii au pornit primii o campanie prin care încearcă să ne convingă să stăm acasă, că ar fi mai bine la noi decât la ei, iar noi le răspundem cu ospitalitatea care ne caracterizează: păi dacă e aşa, haideţi voi încoace! Ţara voastră e urâtă, se scufundă încet încet şi, odată cu ea, şi locurile de muncă? Iată tot atâtea motive să vă îndreptaţi spre România, ţară frumoasă, inundabilă doar temporar şi cu oportunităţi de lucru nelimitate: autostrăzi de terminat, mii de hectare de teren de cultivat sau împădurit, industrie de pus pe picioare, Parlament de întreţinut. Nu mai zic de faptul că pot trece luni de zile fără ca o singură picatură de ploaie să cadă peste umbrelele care fac doar umbră. (Mereu) surprinzător, nu?
De ce am mai emigra în ţări care strigă prin ziare că nu ne mai vor, deşi oficial facem parte din aceeaşi mare familie europeană în care dreptul la liberă circulaţie şi instalare e asigurat? Migraţia, fenomen natural care a creat, practic, lumea asta, este îngrădită cu cât se deschid graniţele mai mult. Suntem consideraţi cetăţeni europeni second hand. Egalitate este, dar nu pentru căţei, ne mai arată încă o dată britanicii. Românii săraci sunt sfătuiţi să nu poposească pe tărâmul lor neprielnic pe care, paradoxal, milionarii francezi, autoexilaţi pe motive fiscale, sunt primiţi cu braţele şi conturile deschise. De ce am mai alege să trăim în ţări ai căror cetăţeni au prejudecăţi adânc înrădăcinate în ceea ce ne priveste, peste care nu pot trece? În care « român » este sinonim cu «cerşetor», «hoţ» si «ţigan»? În care frustrările şi ura sunt canalizate către imigrant, ca fiind cauza unică a şomajului şi a delicvenţei din propria ţara? În care, dacă vrei să reusesti, mai întâi trebuie să elimini suspiciunile şi apoi să dovedeşti ceea ce poţi face? Şi, chiar dacă reuşesti, tot rămâi cu o vaga senzaţie că nu eşti binevenit.
Dacă ar fi mai oneşti, ar spune aşa: staţi acasă, nu pentru că în Marea Britanie climatul e umed şi berea prea scumpă, ci pentru că nu vrem să mai veniţi aici. Avem şi noi săracii nostri, ne ajunge câte ajutoare sociale le plătim, pentru voi nu mai sunt bani. Adevărul este că ne-am săturat de concurenţa neloială a românilor care acceptă să muncească pe salarii mici şi ne strică piaţa. Dar, chiar şi aşa, nu se mai găsesc locuri de muncă, aşa că veniţi degeaba. Pe ţigani nu i-am vrut la noi nici în Evul Mediu, ţineti-i la voi în bătătura, dacă tot le-aţi dat cetăţenie.
Cei care au găsit frunza lui Udrea nelalocul ei au acum ocazia să le zică britanicilor, în special, şi occidentalilor, în general, adevărul gol-goluţ despre România, în versiune personală. Nu la modul ipocrit, de umor englezesc emanat la un brainstorming în jurul unei ceşti de five o’clock tea, ci realist, ca gospodarul care chibzuieşte şi-o zice pe-aia dreaptă.
Ce mândră sunt în momentul ăsta că nu m-am născut într-o familie de lorzi, ci într-una de ţărani şcoliti, care ştiu şi să dea cu sapa. Cât îmi doresc să văd români primind oferte să lucreze pe-afară pe bani mulţi, iar ei să-şi permită luxul să le refuze. Să vrea Rolling Stones să facă bani într-un turneu în România. Să ceară Beckham să joace la Unirea Urziceni. Să caute familia regală bilete de tratament la Sovata. Iar noi să le zicem: veniti toţi încoace, unde merge suta, merge si mia. Welcome to Romania!

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
tablagiul pt.@ tablagiul, acum 4090 zile, 12 ore, 35 minute, 18 secunde
TATÁIE s. m. (Reg.) Apelativ familiar cu care copiii numesc pe tatăl lor; tată. ♦ Bunic. [Pr.: -ta-ie] – Tată + suf. -aie. Deci fraiere, se scrie si se citeste cum se scrie, adica : tataie. citeste integral
Roman !!, acum 4090 zile, 15 ore, 32 minute, 9 secunde
Ai auzit de blestemul lui Iorga!? Nicolae Iorga (1871-1940), cel omorat de legionati, pentru-ca facea prea multa umbra. Fac aceasta precizare stiindu-te cu mintea foarte odihnita ! Mai simplu ar fi sa citeste integral
Tablagiului, acum 4090 zile, 20 ore, 4 minute, 59 secunde
La cine te-ai gandit cand ai scris in paranteza ? La limbricul cu ochelari Ponta sau la curca plouata de Andronescu ? Bati campii tatae cu filosofia prostului.
tablagiul (plagiator ca este) roman !!!, acum 4091 zile, 9 minute, 10 secunde
Am scris totdeauna ca Romania este a romanilor. Aici ar trebui toti sa traim, sa muncim, sa ne bucuram, instristem, sa realizam, sa veghem, intr-un cuvant sa vietuim. Dar parca poti !? Esti nevoit citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.