Din ciclul ba p-a mă-tii că-i mai grasă:Misăilă oripilat de ce-a văzut la un adăpost de câini al unei fundații private
Ca replică la o înregistrare video postată de o iubitoare de animale, despre condițiile improprii în care sunt ținuți câinii comunitari în Padocul primăriei de la Golești, Cristi Misăilă a reacționat cu promptitudine. Chiar în zi de sărbătoare, de Sfântul Ion. Să vadă tot poporul alegător că ochiul primarului nu stă închis și nici nu bate în lături spre masa încărcată cu bucate și sticle cu băutură. Ci veghează printre pleoapele întredeschise, scrutând, neobosit, tot ceea ce mișcă în oraș și, mai ales, pe rețelele de socializare.
Iar după ce ochiul a observat, Misăilă a actionat. A făcut-o în mod reflex, fără să gândească prea mult (sau poate deloc) dar mai iute decât forța de intervenție rapidă a americanilor din Irak. Primarul a postat un filmuleț în care, la rându-i, a demascat condițiile improprii în care o asociație de protecție a animalelor se ocupă de câinii comunitari într-un adăpost privat.
A fost o reacție proastă, viscerală, din categoria „ba p-a mă-tii“
Dacă n-ar fi tratat-o pe focșăneanca iubitoare de animale ca pe un inamic public și, după vizionarea postării inițiale ar fi tras aer în piept și ar fi numărat până la cinci, poate Cristi Misăilă ar fi avut un alt tip de reacție mai înțeleaptă. S-ar fi purtat ca un primar gospodar (cel puțin așa vreau să cred și să sper) iar nu ca un vechil de moșie care dă cu bolovani după toată lumea, de frică ca să-și ascundă nepriceperea și prostia.
Într-o asemenea situație, un primar gospodar nu s-ar fi dus să filmeze prin gard. Și-ar fi sunat colaboratorii, i-ar fi pus să încarce într-o mașină câțiva saci cu hrană pentru câini, câteva panouri de lemn și i-ar fi trimis la padocul din Golești să curețe zăpada și să repare adăposturile. Frumos, elegant, cât de cât, fără să se uite urât, să injure sau să-i amenințe cu concedierea pe cei responsabili.
Apoi, după ce ar fi rezolvat situația din curtea proprie, ar fi dat o parte din salariul personal sau, dacă nu-l lasă inima, ar fi apelat la niște sponsori ca să ajute cu hrană sau materiale de construcție și adăpostul privat.
Acesta ar fi fost un gest uman și mult mai creștinesc decât bătutul de cruci și pupatul de moaște în fața pozarilor de la partid ori postatul de icoane pe rețelele de socializare.
Și, nu în ultimul rând, dacă ar fi procedat astfel, Misăilă ar fi demonstrat că viziunea sa despre felul în care trebuie administrat Focșaniul nu se rezumă doar la „facem așa cum se face la Consiliul Județean“.
Ionel Sclavone