LUMINă, LUPTă, LIBERTATE…
Am vrut să văd cum este receptată astăzi opera poetică a lui Adrian Păunescu de către copii, tineri şi vârstnici - elevi, părinţi şi bunici. Am vrut să văd dacă arta mai poate aduna şi încălzi sufletele generaţiilor, sufletele românilor. Tot timpul spectacolului am trăit o mare bucurie şi stare de bine privind mai ales la sala plină de spectatori.
Pe de altă parte am văzut câte lucruri minunate face ,,mult hulita” şcoală românească, câte resurse extraordinare există în dăscălimea românească. Mai mult decât oricând, mi-am adus aminte de vorba lui Simion Mehedinţi care afirma că ,,şcoala este unitatea de măsură a valorii relative a statelor şi popoarelor”, vorbă săpată în marmură pe peretele Casei Corpului Didactic din Focşani. Apropiaţi-vă şi citiţi cu mintea şi sufletul aceste cuvinte, pentru că ele ne arată calea dreaptă, calea adevărului.
Surpriza cea mare a venit din modul în care a fost gândit şi organizat spectacolul, unul de ,,profesionişti”, din modul în care au participat dascălii şi elevii. Totul a început cu o ,,defilare” a copiilor dascălilor, care s-au revărsat pe scenă, au fluturat steguleţe, au ,,salutat” publicul şi s-au retras.
A urmat spectacolul dat de elevii şcolii care au cântat şi au recitat poezii din opera Păunescului. Poeziile au fost alese cu grijă, fără stridenţe, fără accente care să supere sau să agreseze păreri şi convingeri diferite: copil, tânăr sau bătrân.
Apropierea celor doi poeţi (Adrian Păunescu şi Grigore Vieru) a pus degetul pe o rană veche şi mereu sângerândă a poporului român.
Partea a doua a spectacolului a fost ,,un dialog” între elevi şi invitatul de onoare al serii, Andrei Păunescu, fiul poetului, însoţit de prietenul său, folk-istul Valentin Moldovan, unul din Stâlpii Cenaclului ,,Flacăra”.
Fără să fie la fel de vulcanic aşa cum era Adrian Păunescu, Andrei a molipsit încet-încet întreaga asistenţă, întâi elevii apoi părinţii, tinerii şi chiar bunicii prezenţi să-şi ,,vadă fiii”.
Multe cântece au fost intonate de întreaga asistenţă, ca pe timpuri…
Publicul a perceput această activitate ca pe un ,,raport” pe care şcoala îl prezintă în faţa părinţilor, a comunităţii, a celorlalţi dascăli. S-a putut vedea că şcoala Gimnazială nr. 7 este o adevărată echipă în care fiecare şi-a jucat cu emoţie şi cu bucurie, rolul său: directorul care condus cu discreţie, dar cu mână sigură întreaga desfăşurare de forţe, profesoara Adina Sufleţel, elevii (solişti, recitatori şi componenţi ai grupului vocal, între care am văzut şi mulţi băieţi), cei care au asigurat ilustraţia muzicală şi video, ca să nu mai vorbim de cei din spatele cortinei unde era cartierul general al întregii activităţi…
Dialogul lui Andrei Păunescu cu elevii a readus în sală atmosfera Cenaclului ,,Flacăra”, chiar dacă Andrei nu are firea năvalnică a tatălui său, el a reuşit să creeze o comunicare caldă între toţi participanţii. Andrei Păunescu are vocaţie de dascăl, a intercomunicat cu elevii şi cu adulţii învăţându-i câteva cântece şi refrene muzicale care le-au încălzit sufletele.
În încheierea acestei scurte cronici sufleteşti, credem şi îndemnăm fiecare şcoală din toate ţinuturile româneşti să ia exemplul şcolii focşănene, organizând asemenea întâlniri educative la care să participe toţi stâlpii educaţiei: şcoala, familia, comunitatea. Numele ,,patronului” unei şcoli, personalităţile locale pot servi ca model şi prilej pentru asemenea activităţi publice care trebuie să iese dintre pereţii organizaţiei, aşa cum se întâmplă astăzi cu serbările de sfârşit de an şcolar despre care nu ştie nimeni, serbări care ar putea fi un prilej de promovare a copiilor, a părinţilor şi a dascălilor. Colegii fac aceste serbări fără să ştie nimeni, în ,,ilegalitate”, parcă.
Cele două săptămâni de ,,şcoală altfel” şi ,,opţionalele” sunt oportunităţi ratate de dascăli, de organizaţiile şcolare şi de diriguitorii şcolii româneşti, trebuie să fie oportunităţi de promovare a valorilor autentice, iar acordarea gradaţiilor de merit ajunge să devină prilej de ciondăneală între dascăli, de manifestare a neîncrederii în manageri, în organele de îndrumare şi control şi chiar în ARACIP.
Să felicităm şcoala Gimnazială nr. 7 din Focşani, să-i urmăm exemplul şi să reflectăm serios şi aplicat la viitorul şcolii româneşti!
Costică NEAGU
