DE CE A PRIMIT BOB DYLAN NOBELUL ...? DE CE, NU!
Am urmărit în direct, pe Euronews, momentul în care a fost anunţat numele celui care a primit premiul Nobel pentru literatură. Sincer, m-am bucurat pentru Bob Dylan aşa cum m-am bucurat pentru Patrick Modiano, pe care nu-l citisem, mai mult, nici nu ştiam că există un scriitor cu acest nume. Dar, ce surpriză minunată a fost momentul în care i-am citit prima carte, apoi pe a doua, şi tot aşa, pentru că editurile s-au grăbit să-l publice. Şi bine au făcut, Patrick Modiano este un scriitor de excepţie, cald, afectuos, care ştie atât de multe despre micile lucruri care ne fac bine, sau nu, despre oameni simpli pe care uneori nici nu-i observăm, deşi trăiesc în apropierea noastră...
Poate că unii scriitori n-or mai avea nevoie de acest premiu ( deşi eu nu cred ), după cum argumenta domnul Mircea Cărtărescu, ca şi cum ar fi ştiut lucrul acesta. Să i se fi confesat Dylan însuşi, căruia i-a tradus cu bucurie şi încântare, după cum declara domnia sa , poemele...? E posibil să nu-l mai intereseze banii pe Bob Dylan, cel intrat deja în legendă, dar încoronarea întregii activităţi creatoare, poate că da. I se cuvine. M-a mirat că pe domnul Cărtărescu l-a copleşit mila la gândul că scriitori mari ai lumii, au rămas cu buza umflată, cătrăniţi pentru tot restul vieţii, cu gândul - cine ştie - poate chiar să renunţe la scris? Glumesc, desigur, Nici vorbă! Cu siguranţă, au acea înţelepciune a omului care, scriind despre cele petrecute în lume, sau doar închipuite, dar detaşaţi de lumea pe care o privesc cu ochiul scriitorului - adică obiectiv - împodobind-o cu stil, sau lăsând-o nudă - ştiu că acest premiu nu este alfa şi omega, începutul şi sfârşitul magiei scrisului. Ştie - probabil - şi
domnul Cărtărescu, autorul „Solenoid” -ului, un scriitor de marcă în România unde a primit toate premiile importante, şi în Europa, unde a fost recompensat şi onorat ca nici un alt scriitor român, dar LUMEA nu se reduce la atât. De aceea revenirea asupra primelor declaraţii mi s-a părut jenantă. Da, Bob Dylan este şi cântăreţ, nu este un păcat care l-ar putea priva de onoarea de a primi un Nobel pentru literatură. L-am auzit cântând şi mi-au ajuns la suflet cuvintele asociate cu vocea sa specială. Dacă „Solenoid” ar fi cântat şi nu citit, ar fi mai puţin valoros, n-ar mai fi meritat premiile care au venit de pretutindeni, ca o ploaie binefăcătoare? De ce-ar trebui să contestăm ceea ce comitetul a decis? Bob Dylan este poetul tuturor. Milioane de oameni au crescut, au suferit, s-au bucurat şi au iubit, au trecut prin războaie cumplite şi au murit în cadenţa poemelor lui Dylan. Este poetul oamenilor simpli, care aleg după şi pentru sufletul lor, o poezie frumoasă, emoţionantă, simplă care, în câteva cuvinte, le aduce aminte – cu vocea sa inconfundabilă - de viaţa fără de griji de odinioară, de prima dragoste, de fericirea pierdută, de iubita acum bătrână, de timpul care trece şi tinereţea nu se mai întoarce. Ca să nu mai vorbim de minunata poetă Emily Dickinson, de la care toate pornesc: „Întâi râvneşti plăceri, Apoi trai lin; şi-apoi / Acele leacuri mici /Care răpun durerea / Şi-apoi, să poţi dormi;/ Ş-apoi (de va dori Aşa Inchizitorul) / Să poţi muri cum vrei!.
„Dar mi-e atât de milă de scriitorii adevăraţi, zice domnul Cărtărescu, Adonis, Ngugi, DeLillo şi alţi 2-3 care aproape că aveau premiul în buzunar! Cum naiba s-or simţi acum?”
( Dar cum naiba s-or simţi oare, dacă ar citi aceste rânduri scrise de domnul Cărtărescu? Nici cum, pentru că aceşti iluştrii scriitori sunt departe de astfel de vanităţi. Oricum, Nobelul îl poate lua doar unul, într- an )
„Şi-mi pare atât de rău pentru marii scriitori care îmbătrânesc la coadă, maeştrii şi favoriţii mei: Pynchon, Lobo Antunes, Amos Oz, John Ashberry, Vila-Matas… Ne-a făcut-o comitetul Nobel de data asta!"
( Părerea de rău a domnului Cărtărescu este ofensatoare. Şi aceşti maeştrii, care nu sunt doar ai dumnealui, îşi au locul deja in Panteonul literaturii. Au timp să primească Nobelul, dacă şi-l doresc. După cum spunea un bun preot, „nu-i când vrea omul, e când vrea Domnul!” Ei sunt onoraţi, premiaţi, citiţi şi admiraţi de iubitorii de literatură din lumea întreagă. Pentru Bob Dylan Nobelul este doar suflare de vânt ...., în cel mai bun şi frumos sens al cuvântului, căci atât ţine vâlva care se iscă.
Îmi amintesc anul 1982, anul în care un alt scriitor, pe care-l admir enorm- Gabriel Garcia Marquez - a primit Nobelul. Motiv de mare bucurie, apoi de îndoială şi de trezire la realitate. Scriitorului, care ar mai fi putut scrie şi re scrie la nesfârşit ( şi nimeni nu s-ar fi supărat, atât de bine erau scrise toate), „Un veac de singurătate”, dacă... A simţit tristeţea, îndoiala şi din acel amar s-a născut una dintre cele mai frumoase poveşti, „Frumoasa adormită”( din avionul care-l aducea acasă.) Să fi presimţit oare că acest premiu este, într-un anume fel, cântecul de lebădă? Poate da, poate nu... Ceva s-a schimbat însă de vreme ce a scris, la finalul povestirii, declarându-se, „scriitor japonez de 82 de ani”. Aproximativ.
În concluzie, comitetul Nobel are - cu siguranţă - socotelile lui şi bine face! S-ar părea că nu este de ajuns să fii doar un scriitor foarte bun, mai trebuie ceva: poate spirit de sacrificiu, altruism, dăruire, afecţiune pentru semenii tăi, nu doar pentru tine, să-l aşezi mai presus de tine pe aproapele tău care este, sau poate fi, dintr-o mulţime de alte motive, EROUL unei cărţi foarte bine scrise. Eu cred că asta a făcut Bob Dylan, peste tot în lume şi în America, cu poemele sale, muzica sa. influenţând mersul lumii, aducându-ne aminte că putem fi nişte revoltaţi, dacă din când în când dăm dovadă şi de puţină smerenie, lucru pentru care îi mulţumesc.
(Janine VADISLAV )
(P.S: La final, declar că citesc cărţile domnului Cărtărescu cu cea mai mare atenţie şi plăcere. Este, dacă nu sună „preţios”, scriitorul meu preferat, după Radu Petrescu... Fiecare apariţie editoriala a domnului Cărtărescu este pentru mine o mare sărbătoare.)
