Opinii

Ziua în care s-a încheiat reforma în PNL Vrancea

Ionel Sclavone
3 oct 2016 2190 vizualizări
Dincolo de spectacol și de miză(locurile pe lista de candidați la parlamentare), lupta pentru putere dintre liberalii conduși, pe de-o parte, de Nini Săpunaru și Nicolae Braicău iar, pe de alta, de Cătălin Toma, scoate la iveală câteva aspecte destul de dureroase pentru simpatizanții partidului.

 

Înprimul  rând, pentru  nici   una   dintre   tabere, criteriile de integritate   stabilite ca parte a procesului de selecție a candidaților nu valorează   nici   măcar  cât    hârtia   pe care au fost   scrise.

Dacă  analizăm    candidații de pe   ambele   liste, cea    propusă   și   validată, duminică, de Comitetul   Județean   Executiv, care conține   numele  lui   Nini   Săpunaru, Ion Ștefan  și  Nicolae   Braicău   și   cea care a picat la vot, cu Cătălin   Toma, Cornel Noană   și Gabriel Postolache,  constatăm   că   ambele   părți   propun   personaje   controversate. Oameni care nu îndeplinesc   aceste   criterii.

Nici  Săpunaru, contestat   din cauza   colaboraționismului cu PSD , nici  Nicolae   Braicău, primarul   comunei   Ciorăști   trimis   în   judecată   într-o cauză  penală, nici Cornel Noană, demisionar, neimplicat în  activitatea PNL  și, de asemenea, apropiat al PSD, nici Ion Ștefan,lipsit de competență  politică,și  nici Gabriel Postolache, recordmanul  traseiștilor  vrânceni  nu și-ar   găsi  locul  pe o listă   decentă de candidați. Cu indulgență, dacă  închidem  ochii la eșecul de la locale, ar  putea fi acceptată  candidatura   lui  Cătălin   Toma.

Un alt detaliu care merită analizat  ține de loialitatea   celor care l-au promovat  pe  Cătălin   Toma   în    funcția de președinte al PNL.

Cei care l-au trădat acum, primarii  foști PDL, în   frunte cu Nicolae  Braicău, sunt   aceiași care, în   urmă cu un an,s-au dezis de propriul  președinte, Cristian Bălosu. În  grup, conduși de același   Braicău, primarii PDL i-au cerut, atunci, secretarului general al PNL, Ilie   Bolojan, să-l numească   pe   Cătălin   Toma   șef   peste   ambele   organizații. Acum, confirmă   vorba   bătrânească, potrivit   căreia   cel   ce a trădat o dată, o va face ori de câte  ori  va   avea   ocazia.

În al treilea  rând, trebuie   spus că,în   ciuda aparentei  întineriri, PNL Vrancea  rămâne o structură   fosilizată, controlată de un grup de primari   conservatori  și  sforari cu influență care se opun  oricărei  schimbări.

Incapabili  să   vadă   dincolo de satisfacerea   propriilor   nevoi, refuză  să   ia parte la orice   proiect de reformă care i-ar   putea   lăsa   pe  dinafară. Totul  până la ei   și la pozițiile   lor.

Deși   n-au reușit   niciodată   să    câștige   în   fața PSD mai  mult    decât    propriile mandate  și   nu au făcut    opoziție   reală, se comportă ca niște   mari   lideri. În   multe   cazuri   nefondat, ridică   pretenții   mult   prea    mari   comparativ cu   forța   pe care o reprezintă   și cu rezultatele    pe care le obțin. Puterea   lor nu vine din competență ci din sforării  și  jocuri de culise, din teama   liderilor   partidului   că-i   vor   abandona  dacă nu vor  juca   după    partitura   lor.

Interesați  doar ca lumea  lor   micuță   să   rămână   în    picioare, toată   această   gașcă   se implică  în   jocuri   dubioase,fără    să    țină   cont de prejudiciile   pe care le produc  întregii   organizații. Sunt   dornici   să   obțină   cât    mai   multă   putere    în   partid   dar, în   aceiași    măsură, prea   limitați    și   incompetenți ca s-o exercite   în   interes general.

Într-un final,nu pot să  închei   altfel   decât cu o concluzie   amară. Cele   două   tabere   vor    ajunge la un compromis.La alegerile din iarnă, vor   câștiga, probabil cu mare greutate, două   sau   poate    trei mandate de parlamentar. Poate, dacă   vor   ajunge   în     preajma    guvernării, vor    împărți    și    câteva   funcții de directori.

Reforma   în PNL Vrancea s-a oprit, însă, în   acest   punct. 

Liberalilor    vrânceni, tineri  sau    vârstnici, le lipsește    dorința    și    putința de a-și   transforma    partidul    dintr-o mârțoagă    răpciugoasă    într-un armăsar   pur   sânge   capabil    să    câștige curse electorale.

 

Ionel Sclavone


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 2760 zile, 14 ore, 9 minute, 55 secunde
Cat mai merge martoaga n-are nimeni nevoie se armasari. Astia fac doar scandal si dau aiurea cu copitele, fara sa se uite pe cine nimeresc.
Liviu, acum 2760 zile, 12 ore, 21 minute, 25 secunde
Problema este ca martoaga nu va castiga niciodata
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.