Slugacii
E frumos ce se întamplă an de an la Focşani cu ocazia zilei de naştere a celui mai iubit fiu al judeţului, supranumit încă din tinereţe “Portofele, portofele”. Dacă aţi fost recent în provincia europeană Vrancea, atunci poate că sunteţi la curent: ne aflăm în faţa unui caz tipic de subdezvoltare fudulă. Dar nu problemele vrancenilor care culeg ce au tot votat ne interesează acum, ci raportarea slugilor la putere. Căci felul dezgustător în care acestea, la fiecare ceas aniversar, i se închină stăpanului ne arată, o dată în plus, că e ceva aparte, romanesc, cu acest festivism deşănţat, care să placă şefilor. Şefu’, ce om! Suntem, deci, în plină pristandizare a ţării noastre, şi nu de ieri, nici de alaltăieri. E condiţia noastră moldovenească, oltenească, valahă şi tot aşa. Ăştia suntem. Poporul care a dat cuplul Ceauşescu şi l-a ţinut pe tron pe moalele limbilor date sarguincios, decenii. Şi nu e doar atat. Suntem şi mai vechi. Vă invit să citiţi presa anului 1940, cand se aniversau zece ani de la întoarcerea pe tron a unui marelui nostru rege derbedeu Carol II. Făceau intelectualii romani un exerciţiu de analingus, cum nici angajaţii cei mai fideli ai profesorului Voiculescu nu mai reuşesc în zilele noastre. Era ceva înălţător. Carevasăzică, slugărnicia este o condiţie esenţială supravieţuirii bune aici, la noi, unde verticalitatea ca normă a fost abolită. Puţinii oameni integri de pe aceste meleaguri au sfarşit prost, aşa că mai bine se pupă în bot şi se papă tot, căci remuneraţia este, întotdeauna, după buget, mică. Şi ce putem face în faţa acestui potop de kim-ir-senism moldovenesc care duhneşte dinspre Vrancea? Să constatăm că Romania e, vorba vine, altfel, şi să ne vedem de treabă? Păi, tocmai pe întoarcerea privirii, păi tocmai pe astuparea urechilor şi a gurilor se înalţă această corelonizare. Dacă vă amintiţi frumosul film artistic “Naşul II”: De Niro, tanăr, în rolul lui Vito Corelone, îşi ia în primire cartierul, după ce înfăptuieşte o crimă simbolică. Îl ucide pe fostul tartore al cartierului, iar oamenii vin să i se închine şi să îi sărute inelul de mafiot în mod natural, urmand o lege a firii. Nu altfel s-au petrecut lucrurile cu uciderea ritualică a ceauşismului în ţara noastră. Pupincurismul care le era adresat savanţilor a decurs firesc spre noii reprezentanţi ai puterii. Ştim doar, de la clasici, că la noi doar cururile se schimbă, în timp ce limbile răman. Şi nu e numai la noi aşa, căci nu suntem – ce păcat – centrul universului. Dar – asta, da! – o facem mai sălbatic, fără tact, mai primitiv. Pupăm în cur ciobăneşte, după cum bate vantul. V-aţi aştepta să trăim în 2016, într-o lume globalizată şi plină de posibilităţi de dobandire a autonomiei. Ei bine, nu. E mult mai lesne pe vechea cale: ducand oala de noapte a conducătorului iubit. Iar slăvirea oprişanului de acum nu e un accident de parcurs istoric. E chiar un destin istoric perfect consimţit. Trăim dintotdeauna voluptatea slugărniciei dublată de o tăcere scarbită, nu mai puţin vinovată. Şi tot aşa va fi şi mai departe.
Andrei Crăciun este originar din Focşani şi scrie pe platforma Catchy.ro. Aici este descris ca fiind „vechi ziarist de presă scrisă şi scriitor începător. A lucrat aproape un deceniu la “Evenimentul zilei” şi “Adevărul”. Din 6 martie 2013 este freelancer. Colaborează cu “Gazeta sporturilor”, “Weekend Adevărul”, www.dela0.ro, Ziarul Metropolis, www.viitorulromaniei.ro, revista “FHM”, revista “Historia” ş.a.m.d. Poate fi citit şi pe site-ul personal www.andreicraciun.eu. Trăieşte, mai ales, din cât preţ pun pe el cititorii săi, deci din donaţii. E cunoscut, mai ales, pentru călătoriile în interes de serviciu în cele mai îndepărtate ţări ale lumii. A călătorit şi în Chile, şi în China, şi în Cuba, şi în Peru. A fost desemnat, în anii din urmă, şi “Talentul anului” (2005) şi „cel mai bun tânăr ziarist de cultură din România” (2010) şi “cel mai bun editorialist din România” (2011) şi “cel mai bun reporter din România” (2012). Scrie şi poezie şi proză scurtă. A semnat texte de ficţiune în mai multe volume colective. Pe 1 iunie 2014, la Bookfest, editura “Humanitas” îl strânge într-o antologie de publicistică. Sunt acolo texte care n-au putut fi încadrate în niciun gen jurnalistic oarecum clasic. Nu sunt până la capăt reportaje, dar nici editoriale nu sunt. Editura le-a clasat în colecţia “Eseu””.
Andrei CRĂCIUN
Anunțuri ZdV Premium
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
kia, acum 2765 zile, 21 ore, 17 minute, 26 secunde 
