Opinii

Prima ciocnire PSD-PNL din Consiliul Local: Afacerea paranghelia, multe dezamăgiri şi mândria de a fi focşănean

Ziarul de Vrancea
5 iul 2016 3426 vizualizări
Ușurinţa cu care noul Consiliu Municipal a aprobat alocarea sumei de 670.000 de lei pentru manifestările dedicate zilelor Focşanilor, fără nici o fundamentare serioasă,confirmă temerile pe care le-am exprimat zilele trecute. Primarul Cristi Misăilă va continua politica falimentară a administraţiei Bacinschi, caracterizată prin promovarea incompetenţei şi a risipei banilor publici.

 

Deşi în campania electorală s-a prezentat drept un finanţist cu expertiză şi s-a lăudat cu rigurozitatea căpătată în anii petrecuţi la Garda Financiară, noul primar s-a dovedit la fel de superficial ca şi predecesorul său. Iar asta spusă cu blândeţe. Ca să nu-l acuz, încă din primele zile de mandat, că susţine şi acoperă fraudarea bugetului local.

Măcar de dragul aparenţelor, ca să dea impresia că intenţionează să aducă o schimbare, primarul Misăilă ar fi trebuit să ceară organizatorilor,directorului Teatrului Municipal, Sorin Francu,un deviz al cheltuielilor aproximative şi un program al manifestărilor. Avea tot dreptul, conform legii care prevede că orice achiziţie publică,iar alocarea fondurilor pentru Zilele Focșaniului este o astfel de achiziţie,trebuie însoţită de un document justificativ.

Faptul că n-a făcut-o arată că va fi un primar lipsit de personalitate, un executant, la dispoziţia baronului local şi a apropiaţilor săi, care va face doar ce i se va dicta,fără să-şi asume vreo iniţiativă personală.

O minoritate mută şi o majoritate teleghidată

După ce-aţi citit rândurile de mai sus, nu vă învinuiţi părinţii şi bunicii care l-au votat și nici nu vă certaţi prietenii care au rămas acasă în ziua alegerilor.Vă iluzionaţi degeaba crezând că Ion Ştefan, contracandidatul PNL, ar fi fost mai competent.

Un personaj care pus în faţa unei asemenea risipe de bani nu are nimic de obiectat în afară de faptul că o parte din sumă ar trebui împărţită profesorilor şi elevilor (câte 10.000 de lei) nu este decât un demagog populist. Nu văd nici o diferenţă între propunerea sa şi tentativele lui Vanghelie de a cumpăra simpatia bucureştenilor mituindu-i cu fonduri publice.

Din păcate, o singură voce din rândul consilierilor liberali a pus problema corect şi a cerut o justificare scrisă, înaintea votului pentru cheltuirea celor 670.000 de lei. Solicitarea s-a pierdut, însă, în aerul fierbinte al sălii de şedinţă deoarece nimeni altcineva din masivul grup al opoziţiei (format din nouă persoane) n-a susţinut-o.

Astfel, mi se confirmă, alte temeri, cele cu privire la lipsa de competenţă a consilierilor locali PNL(ştiaţi că domnișoara propusă pentru funcţia de viceprimar a ajuns consilier doar pentru că a strâns cele mai multe semnături?). Grupul liberal format din şomeri, postaci de partid şi persoane cu condamnări penale a fost lipsit total de reacţie şi, cu siguranţă, la fel se va manifesta de-a lungul întregului mandat.  

În ce priveşte gruparea PSD-UNPR şi pe independentul Emilian Gongu, sunt obligat să recunosc faptul că au fost la înălţimea aşteptărilor. S-a comportat ca o maşinărie ghidonată prin telecomandă, bine programată, care nu emite judecăţi şi nici nu dă rateuri.

 

Afacerea Paranghelia

Organizarea unui eveniment precum cel dedicat zilelor oraşului începe cu un plan de acţiune, întocmit din timp, în care sunt prezentate în detaliu activităţile, responsabilităţile şi costurile aproximative.În funcţie de aceasta se stabileşte bugetul.

Abordarea lui Sorin Francu, „daţi-mi banii și apoi vă spun cum i-am cheltuit“ este neprofesionistă.Ba mai mult, ne trimite cu gândul nu la susţinerea unui demers cultural ci la o afacere necurată: Afacerea Paranghelia.O operaţiune de spălare a banilor din buget ce presupune trecerea lor prin conturile unor firme intermediare înainte de a ajunge în buzunarele cui trebuie. Nu susţin că situaţia este chiar aşa dar nici nu-mi pot cenzura gândurile, dat fiind lipsa de transparenţă în care se fac lucrurile.

Un director de instituţie culturală cere, un primar iniţiază o hotătâre, o majoritate PSD aprobă în vreme ce o minoritate PNL se opune iar eu, contribuabil onest, plătesc 670.000 de lei fără să ştiu pe ce.Şi mă tot întreb, de cincisprezece ani, oare când va ajunge Primăria să-mi repare strada, o lucrare pe care o estimez, grosso-modo, cam la 600.000 de lei.

Despre mândria de a fi focșănean

Mândria de a fi focşănean nu este dată de greutatea deconturilor pentru parangheliile organizate de Primărie cu diverse prilejuri. Patriotismul local nu se cultivă în cadrul unor manifestări megalomanice menite să întreţină cultul personalităţii unor politicieni cu veleităţi de dictatori locali şi nici cu atmosfera de şatră  ţigănească din centru.

Pentru a-i face pe focşăneni să se simtă mândri este nevoie doar de puţină imaginaţie şi dorinţa de a implica comunitatea. Sunt de ajuns evenimentele susţinute de sponsori locali (dar nu aduşi cu arcanul), care să promoveze valorile autohtone şi care să-i atragă pe oamenii cărora li se adresează.

Dovada cea mai bună este „Marea Bicicleală“, o acţiune care n-a necesitat costuri,imaginată de un cetăţean oarecare ce a refuzat implicarea politicului şi care a reunit câteva sute de participanţi.

 

Ionel Sclavone

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
0, acum 2843 zile, 19 ore, 44 minute, 13 secunde
N-avem cu cine. Hotii si obedienti de la psd contra nepregatitii , submediocrii de la pnl .Mai raman scursurile de la unpr , niste penali de 2 bani cu Barsan o pleava de om care se vrea sef :)).
cetateanu', acum 2845 zile, 3 ore, 12 minute, 53 secunde
Nemultumitii sunt cativa,nici liberalii nu-si exprima dezacordul,nu au timp,nu au facebook.Tineretul nici nu merge la vot,voteaza parintii,care vorba lui ,,danb'',voteaza cu cei ce se tin de citeste integral
ciumekar, acum 2845 zile, 3 ore, 45 minute, 16 secunde
Am 21 de ani ,dar daca comunistii astia nenoroiti cheltuie bani e paranghelii unde vine DJ Oprisanu sa se laude la microfon sau sa faca driftinguri,atunci fak un k k pe marlania lor din banii citeste integral
dontu, acum 2845 zile, 4 ore, 28 minute, 46 secunde
Ar trebui sa nu se duca nimeni in piata unirii unde vezi doar spectacol jalnic, mici bere si pastrama la peturi foarte mari . Numai semidoctii si analfabetii pot agrea un asemenea spectacol.
leviathan, acum 2845 zile, 12 ore, 1 minut, 35 secunde
Corect punctat , dle Sclavone ! Nici nu stii ce a fost mai pagubos pentru Vrancea , faptul ca a incaput pe mana unui grof care nu se mai satura sa mulga mosia sau lipsa totala de figuri politice citeste integral
danb, acum 2845 zile, 12 ore, 3 minute, 43 secunde
Domnul Misaila si PSD au fost votati democratic de focsaneni si au castigat alegerile. Dansii nu si-au ascuns intentiile, chiar si le-au scris in programul electoral si deci se poate presupune ca citeste integral
Focsaneanul, acum 2845 zile, 14 ore, 11 minute, 26 secunde
Francu este un spritar - lingau fara habar de ce inseamna un act managerial . Ascultator la ordinele lui Oprisan , un tip care daca DNA - ul ( nu cred ca cel vrancean ) l - ar strange ,, la tocul usii citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.