Handbalul, un ocean din lacrimi de fericire!
“Aceste rânduri mi-am dorit să le scriu într-un cu totul alt complex de împrejurări…” …aşa-mi începeam editorialul pe care-l scrisesem la câteva ore după finalul meciului de acasă cu Ploieşti, din play-out. Ceva m-a făcut însă să nu public totuşi la vremea respectivă acele rânduri. Probabil că acel “ceva” a fost speranţa şi încăpăţânarea cu care am crezut în aceşti băieţi, încă de la începutul sezonului. După meciul la care fac referire, am simţit că trebuie să le spun ceva acestor oameni care au terminat partida contra ploieştenilor cu lacrimi în ochi, alţii plângând în hohote, rezemaţi de barele porţii dinspre tabela de marcaj, partea de teren în care profesorul Viorel Ciubotaru a ţinut tot sezonul obisnuita mini-şedinţă de după fiecare meci de acasă…alţii dărâmaţi pe banca de rezerve, cu capul în mâini, alţii venind la meci sprijiniţi în cârje, ca după un veritabil război dus pentru sportul pe care-l iubim cu toţii atât de mult: handbalul. Mărturisesc că nici subsemnatului nu i-a fost cu nimic mai uşor…tocmai de aceea, deşi am încercat ca imediat după acel meci să le spun două cuvinte, să-i ridic la propriu şi la figurat, nu am reuşit. Nu am ştiut ce să le spun. Un om pe care-l apreciez şi-l stimez deopotrivă foarte mult îmi spunea zilele trecute că : “şi bărbaţii adevăraţi plâng! Şi când plâng bărbaţii adevăraţi e semn de adâncă trăire!“ Adevărat! Tocmai de aceea îmi este mai uşor să aştern pe hârtie ceea ce în seara respectivă nu am fost capabil să le spun în mod direct, în faţă.
Culoare, adrenalină, sens
Voi trebuie să ştiţi însă că aţi reuşit să ne aduceţi în toate aceste ultime luni o mare bucurie în suflete. Aţi dat culoare, adrenalină şi sens vieţilor multor focşăneni, în acest oraş care nu oferă mai nimic în restul timpului. Ne-aţi oferit privilegiul de a fi părtaşi, alături de voi, la cea mai înaltă performanţă sportivă care s-a făcut vreodată în acest oraş la nivel de handbal masculin. Lucrul asta nu l-a reuşit nimeni până acum, niciodată! A venit apoi ultimul meci din faţa propriilor suporteri, cel cu Galaţi, pe care l-am câştigat greu, suferind, voi şi suporterii, cu o jumătate de echipă într-un picior, dar toţi, fără excepţie, dorind să intre pe teren. Ce-a urmat apoi ştim cu toţii…mergeam în ultima etapă la Târgu Jiu, iar ploieştenii făceau deplasarea la Baia Mare. Erau cele două meciuri de care se legau toate speranţele noastre, câte mai rămăseseră. A ieşit perfect pentru noi! Cineva, acolo sus, făcuse dreptate! Acasă, la Focşani, se declanşase isteria. Echipa a fost aşteptată la întoarcerea de la Târgu Jiu, dimineaţa la ora 04:30, de un grup de suporteri. Ne puteam face deja bagajele pentru turneul de baraj. Voi mai credeaţi asta? Eu, da!
Suporterii, al 8-lea jucător
Ce s-a întâmplat la baraj ştim cu toţii…CSM 2007 Focşani a făcut spectacol în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi” din Braşov. Spectacol au făcut în tribune şi suporterii veniţi de la Focşani cu autocarele puse la dispoziţie de oamenii cu suflet mare din conducerea clubului, cei care au vrut să mulţumească astfel celor care au venit alături de echipă la fiecare meci de acasă din acest sezon. Pe lângă împătimiţi ai handbalului, o bună parte dintre aceştia au fost părinţii şi juniorii de la CSM 2007 Focşani, oamenii care au fost necondiţionat trup şi suflet alături de echipa de seniori pe tot parcursul primului sezon de Liga Naţională, “scânteia” din Sala Polivalentă! Privind din această perspectivă lucrurile, se poate spune că handbalul are viitor la Focşani. De altfel, noi am fost la Braşov singura echipă care a avut suporterii alături, oameni care iubesc cu adevărat handbalul şi, ce este cel mai important, după cum spuneam, foarte mulţi copii!! De multe ori, în acest sezon, am luptat şi cu arbitri, noi fiind probabil, de la început, Cenuşăreasa ce nu era dorită la masa bogaţilor. Cu toţii am luptat şi v-am încurajat şi mai tare.
Creatorul unei mari familii a handbalului la Focşani 
Serile de duminică au fost pentru noi cele mai aşteptate, cele care ne scoteau din rutina care nu ne mai dă pace niciunuia dintre noi…serile în care ne luam soţiile, soţii, bunicile, bunicii, copiii de mână, steguleţele, vuvuzelele şi…toate speranţele noastre…cu toţii şi toate deopotrivă mergeam la handbal, la sală. Aveam meci! Gândurile mele se îndreaptă către toţi cei din lot, fie ca este Marocico, cel pe care suporterii si coechipierii îl strigă Maro, portarul nostru, crescut şi format la Făgăraş, fie că sunt Cloşcă sau Rusu, ceilalţi doi portari din lot, fie că este Marius Ragea, jucătorul cu chipul dur dar cu sufletul de copil, omul care în momentele grele ale meciurilor sună deşteptarea, fie că vorbim de impetuosul George Cadar, de Gramatic, Grama al nostru, “pivotul de buzunar”, fie de Silviu Rotaru, capul limpede din angrenajul echipei, fie de Alin Smeu, de “Popică”, Robert Popa, de Iulian Neaţă, jucătorul “fără plămâni”, dispus oricând la orice sacrificiu, gata să fugă în spate cu doi, trei jucători adverşi dacă este nevoie, de Andrei Voinea, “muntele” de om, de Vali Mocanu, extrema stângă, vitezistul nostru, unul dintre băieţii responsabili de bună dispoziţie din lotul nostru, olteanul de pe partea dreaptă Robert Năstăsie, Roby, cum îi spun colegii de echipă, mereu “cu vorbele la el”, de hunedoreanul Attila Eros, unul dintre marcatorii echipei, cel care pluteşte deasupra tuturor apărărilor adverse, nu în ultimul rând de Mişu, Mihai Miroiu, jucătorul născut, crescut şi format la Focşani, golgeterul echipei, jucătorul care te poate aduce într-o clipă de la agonie la extaz şi invers, omul de la care suporterii aşteaptă cel mai mult meci de meci, cel care în ultima secundă din meciul cu Suceava a avut în palma sa, nu numai mingea, ci şi sufletele şi speranţele miilor de iubitori ai handbalului focşănean.
Gândurile mele şi ale suporterilor se îndreaptă către toţi ceilalţi oameni din staff-ul echipei noastre: preşedintele secţiei de handbal, doctorul echipei, oamenii care, cu o pasiune dezarmantă, îngrijesc şi se ocupă de juniorii echipei. Nu în ultimul rând toate gândurile mele merg către profesorul Viorel Ciubotaru, cel care practic a reinventat această echipă, aducând-o la nivelul la care ea se găseşte în acest moment, cel care a format o mare familie la Focşani, omul fără de care nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat, omul pentru care respectul şi pasiunea reprezintă veritabile valori în viaţă. Pe toţi am avut privilegiul să-i strâng în braţe! În faţa tuturor acestor oameni, dar şi a celor pe care fără voie i-am omis din aceste rânduri, mă înclin, mulţumindu-le, şi pornind o ultimă porţie de aplauze din acest sezon. (Cătălin VLĂDESCU)
Anunțuri ZdV Premium
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 2
Adaugă comentariu
Catalin, acum 2878 zile, 19 ore, 25 minute, 28 secunde
, acum 2878 zile, 21 ore, 4 minute, 2 secunde 
