E şase dimineaţa şi scriu!
Fiinţăm de parcă ne-am permite luxul timpului pentru dezbaterea tuturor schiţelor pe care ni le trasăm, le ştergem şi le retrasăm mental. Calculăm, adunăm, scădem, împărţim, înmulţim, credem, cerşim, refuzăm, acceptăm, distrugem, ca în final să aflăm veşnicul şi tristul adevăr: am mai murit cu o zi. Detest aniversările!
M-am înmormântat adânc în suflet de peste zece mii de ori. Am calculat! Uneori mai singur, alteori mai trist, când mai grav, când din obişnuinţă şi, cu toate astea, încă mă mai tem. Mă tem, deşi moartea mi-a devenit rutină.
Trăim cu o teamă din reflex şi cu acel veşnic refren cu care ne obligăm sufletul să îngenuncheze, oftatul. Chiar şi acum, când scriu, oftez şi nu ştiu dacă oftatul îmi crează teama sau invers.
Privim într-o oglindă murdară şi vedem frânturi în cioburi tăioase şi imperfecte. Vedem sume de defecte, vedem timpul cum ne trece prin priviri, vedem invidie şi neputinţă, vedem frică şi inferioritate, vedem nostalgii şi nereuşite, ajungem să ne prezicem în urmele de slin şi amprentele efemere până şi viitoarele eşecuri şi oftăm!
Oftăm, ne temem şi râvnim!
Râvnim la o altă viaţă, una mai bună, râvnim la alţi prieteni, alţii cu mai mult timp şi pentru noi, râvnim la iubiri de primit în dar, râvnim la fericiri nesfârşite, râvnim după stabilitate şi noroc, dar mai mult după noroc şi, după ce mai oftăm o dată, hotărâm să acoperim oglindă. E acel gest involuntar pe care îl facem cu toţii în momentele de deznădejde şi de teamă acută, închisul ochilor. Dacă nu vezi, poate dispare, nu?
Of cu of costruieşti un zid între tine şi oglindă, sperând că pleoapele închise te vor ţine într-o stare vegetativă. Renunţi la viaţa ta de teama unui nou eşec şi, fugind de trecut, preferi o stare de purgatoriu, un „hai să treacă timpul mai repede” , un „nu mai vreau pe nimeni şi nu mai am nevoie de nimic”, un „mai bine singur, decât dezamăgit”, dar tot la fel de mizerabil te simţi.
Într-o lume atât de fragilă, singurul lucru sănătos ar fi fost fuga prin tine, dar tu ai ales să stai sau, şi mai rău, ai încercat să te ocoleşti, să eviţi cât mai des confruntarea cu tine. Eşti un mizantrop obosit cu pretenţii de om neînţeles, care nu a făcut nimic altceva decât să îşi accentueze propria dramă fictivă, în timp ce restul lumii era ocupată să îşi trăiască viaţa. Discrepanţele dintre ea şi tine devin din ce în ce mai mari, iar tu, în loc să le micşorezi, le analizezi iar şi iar şi iar şi iar…
… până când te trezeşti că a mai trecut o noapte, că e şase dimineaţa şi scrii…
Adrian Mangu
Adrian Mangu este blogger civic şi literar şi scrie pe blogul său www.adimangu.wordpress.com
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 2
Adaugă comentariu
Gicu, acum 2892 zile, 15 ore, 7 minute, 59 secunde
leviathan, acum 2893 zile, 3 ore, 41 minute, 13 secunde 
