De ce sunt salarii şi pensii mici în Vrancea?
Adaug, aici, şi pensiile mult mai mici ale vrâncenilor în comparaţie cu cele din alte judeţe (în decembrie 2015, pensia medie în Vrancea era de 738 de lei, iar în Galaţi – 960 lei).
Sunt informaţii de dată recentă care arată un dezastru economic şi, pe cale de consecinţă, un dezastru social. Pentru că de la mărimea salariului (sau pensiei) pleacă totul: modul în care se hrănesc şi se îmbracă salariaţii şi pensionarii, starea lor de sănătate, asigurarea bunurilor necesare într-o gospodărie din mileniul III (adică mobilier, aparat de radio, televizor, telefon, frigider, aragaz, aspirator, maşină de spălat, eventual un autoturism la casa omului, accesul la actul de cultură, petrecerea timpului liber). Iar atunci când într-o familie sunt şi 2-3 copii în întreţinere, sau pensionari aflaţi sub limita coşului zilnic, lucrurile se complică: traiul cotidian al acestor amărâţi de salariaţi cu salariul minim şi pensionari cu o pensie de mizerie devine o luptă pentru existenţă.
Că Vrancea este unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară, unde sunt printre cele mai mici salarii şi pensii, nu este nicio noutate. Despre această stare de lucruri scriu jurnaliştii de astăzi (care nu caută numai senzaţionalul şi cancanul). Am scris şi eu de foarte multe ori, cu mai bine de zece ani în urmă, înainte de a ieşi la pensie. Şi nu scriam în dorul leli, ci pentru auzul, decizia şi acţiunea autorităţilor. Am scris şi am făcut comparaţii cu situaţia din alte judeţe (cu Buzăul, de exemplu), unde industria a rămas cât de cât în picioare şi nu a fost lichidată, ca în Vrancea.
Într-un articol de prin anul 2000 (până atunci au fost privatizate, dar de fapt mai mult vândute pe nimic, toate întreprinderile de producţie industrială, agricolă şi agroalimentară, de construcţii, transporturi, comerţ vrâncene, şi chiar proprietăţile de grup – cooperativele meşteşugăreşti şi de consum), scriam că, înainte de 1989, Judeţul Vrancea se afla la majoritatea indicatorilor pe locurile 23-24, la nivel naţional, şi nu în coada clasamentului, ca astăzi.
De ce sunt, astăzi, salarii şi pensii mici în Vrancea? Dintr-un motiv simplu, pe care şi orbii îl văd, însă nu şi amploaiaţii din politică: pentru că Vrancea nu mai are structura economică dinainte de 1989. Nu mai are industrie metalurgică, industrie constructoare de maşini-unelte, industrie chimică, nu mai are mari şantiere de construcţii, unde salarizarea era superioară faţă de alte ramuri economice, deci şi o bază de calcul solidă pentru o pensie decentă.
Cu peste 26 de ani în urmă, Întreprinderea Metalurgică Focşani (2.200 de salariaţi), ISEH Focşani (6.000 de muncitori A 660 ingineri şi tehnicieni) şi Întreprinderea Chimică Mărăşeşti (2.200 de salariaţi) deţineau, împreună, aproape un sfert din totalul salariaţilor vrânceni (45.000 în 1989). Aceste unităţi de elită, cu tehnologie de vârf, cu salariaţi supercalificaţi şi piaţă de desfacere în ţară şi la export, au dispărut în ceaţa tranziţiei postdecembriste colcăind de afacerişti veroşi care au acţionat mână în mână cu politicieni lacomi de la nivel local şi naţional.
Tot pe atunci, în Vrancea erau 700 de salariaţi care lucrau în industria electrotehnică (Electroplast Focşani) şi 700 în industria de prelucrare a maselor plastice (I.P.M.P. Focşani), care şi ei aveau salarii mai bune decât în industria uşoară. Astăzi, industria confecţiilor dă grosul salariaţilor cu salarii mici şi constituie baza economiei vrâncene.
Cu producţia în LOHN - unde beneficiarul vine cu stofa, aţa şi nasturii, iar contribuţia vrânceanului înseamnă doar vinderea forţei sale de muncă - nu există nicio perspectivă pentru salarii (şi pensii viitoare) mai mari! Certitudinea într-un trai mai bun, chiar îmbelşugat, este doar pentru aleşii cu salarii majorate şi viitoare pensii speciale, pentru că – nu-i aşa? - demolarea economiei se înscrie în grupa specială de muncă.
O vorbă din popor spune că „omul sfinţeşte locul”. După 1989 încoace, administratorii ţării şi ai judeţelor şi-au „sfinţit” propriile afaceri, vilane şi gipane, propriile conturi şi ţidule universitare. Ţării şi judeţelor le-au mers tot mai prost, lor le-a mers tot mai bine.
Radu BORCEA