Opinii

Puciuri peste puciuri înainte de alegeri

Silvia Vrînceanu Nichita
11 oct 2015 4498 vizualizări
Zilele ce au trecut au scos la iveală multe reglări de conturi şi cafturi prin partidele locale. Dacă pe politicienii mioritici nu îi vedeţi nici măcar că se prefac că ar fi interesaţi de vreo problemă locală de interes public, în schimb îşi aplică aprig lovituri de cuţit pe la spate în încercarea de a se plasa cât mai bine în vederea alegerilor locale de anul viitor. De altfel, genul acesta de „politică” e şi specialitatea noastră vrânceană.

PMP nu mai există în plan public de anul trecut, de la episoadele cu arestarea prezidenţiabilei Elena Udrea. Dar odată cu anunţul urmat de înscrierea lui Băsescu în PMP micul clan politic a dat semne că ar prinde viaţă. Doritorii de funcţii au ieşit la atac primii. Primarul liberal de Ţifeşti, Gabriel Postolache, flancat de „liberala” Mirela Bîznă şi „independentul” Lică Panciu au pus la cale de un puci în contra lui Nicu Tănase, actualul şef judeţean al partidului. Avându-l alături şi pe Alin Trăşculescu, s-au dus glonţ la Băsescu, cu jalba în băţ, cerând pe loc debarcarea acestuia. Că nu se mai poate, că nu mai merge aşa, că treaba stă pe loc. Argumentul lor? Circa opt primari PNL, din care cinci foşti PDL prezenţi şi ei la eveniment, care vor face calea întoarsă, adică înapoi la Băse. E vorba de cei de la Păuneşti, Ţifeşti, Slobozia Ciorăşti, Bilieşti, Urecheşti şi vreo trei nemulţumuţi din fostul PNL. Miza? Un loc de parlamentar viitor pentru Postolache, ale cărui haine de primar iată îi par prea strâmte, şi recuperarea politică a lui Lică Panciu, actualmente fără coledzi, alături de mai noua amică politică, doamna "de fier" Mirela Bîznă. Cum primarii liberali au defectat şi nu şi-au părăsit partidul, insurgenţii de la PMP au rămas cu buzele umflate. La Sinaia, Nicu Tănase a fost anunţat că rămâne în funcţie, venindu-i rândul la popit. Que sera sera.
Şi la PNL apele au fost tulburi de-a binelea. În vinerea ce a trecut se dădea ca sigură descălecarea unui desant de la Bucureşti, condus de Cezar Preda, să îi „mătrăşească” pe Săpunaru şi Neaţă pentru blat cu PSD. Şi în locul lor să vie „tinerii lupi”  flămânzi, dar imaculaţi ai celor două partide, coordonaţi din umbră de mai vârstnicul diversionist, deputatul Florin Secară, sponsor generos şi noul guru al acestora. Pentru că lui Neaţă mai greu îi poţi pune în cârcă o colaborare directă cu Oprişan, pe faţă cel puţin, s-a trecut la fabricarea în mediul on-line a unei aşa-zise medieri baronale a unui litigiu oneros al copreşedintelui PNL cu un afacerist PSD, Vasile Bută, abonat la lucrări pe bani publici de la Consiliul Judeţean şi nu numai. Beneficiar al intervenţiei lui Oprişan ar fi fost, evident, afaceristul mereu datornic Neaţă, căruia i s-au anulat astfel nişte datorii pe care le-ar fi contractat în scop personal. Lucrătură complexă, profesionistă, ce mai! Poate fi un iz de veridicitate al zvonului lansat, dar motivul ales, cel de blat cu PSD, demonstrează inocenţa puciştilor... Păi PDL a avut guvernul de vis cu PSD, iar PNL nu s-a desprins nici acum din braţele iubirii calde şi trainice găsite în USL. Aşa că ce fac ai noştri vajnici liberali, amor liber cu PSD, nu e decât un comportament politic firesc, ce nu are nimic deviant în el. De-acum vor urma măsurile de retorsiune, iar mulţi care se vedeau deja primari, parlamentari şi consilieri le cam ţâţâie fundul că au cam dat-o în bară cu revoluţiunea.
La UNPR aceeaşi boală. Mulţi vor la primărie doar de dragul de a ocupa dregătorii înalte nicidecum de a face ceva pentru oraşul Focşani, unde, iată, femeile sunt violate direct pe bulevard. Ego-ul că sunt, că reprezintă şi ei un ceva politic, vanitatea e ceea ce-i mână în luptă. Deputatul Ţigăeru Roşca Laurenţiu, avocatul Constantinescu Doru, consilierul Bîcu Aurel şi viceprimarul Iorga Marius se calcă vârtos pe bombeuri pentru post. Foştii PPDD-işti, luaţi cu arcanul fuziunii în UNPR, chiar şi-au pregătit şi un refugiu politic în cazul în care pretenţiile nu le vor fi satisfăcute, Partidul Naţional Democrat al lui Daniel Fenechiu. Şi-au pus la Vrancea un om de-al lor, de paie, şi îi aşteaptă la cotitură pe ai lor colegi, să le pună vreo piedică.
În tot acest timp lui Oprişan şi PSD-ului său nu-i face nimeni opoziţie. Ba pentru a-şi vedea liniştiţi de luptele lor fratricide şi a nu fi deranjaţi, îi votează acestuia la foc automat orice cheltuială bugetară pofteşte. Circului festivist baronal Bachus ei îi opun spectacolul derizoriului acţiunii politice. Atâta îi duce capul, atâta fac...


Silvia VRÎNCEANU NICHITA


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 10

Adaugă comentariu
Mariana, acum 3112 zile, 4 ore, 50 minute, 14 secunde
L-am cunoscut personal pe Postolache Gabi , are un limaj de fier, celeasi clisee de a baga limba in urechea cuiva atat timp cat are de castigat in rest nimic. La origine este PSD. -Sa fim clari citeste integral
elena, acum 3112 zile, 5 ore, 58 minute, 4 secunde
timp liber mai mult, situatie financiara mai buna, trainning gratuit, contract comision, castig garantat, detalii - bldrizabela@yahoo.com
Pensionarul, acum 3112 zile, 6 ore, 26 minute, 13 secunde
Postolache, Postolache ...Lache, Lache, Lache...mai libidinosca tine nici ca mai exista. Ai luat-o in barbita de Lache -Tache ce esti!
???, acum 3112 zile, 8 ore, 49 minute, 24 secunde
Trebuie sa recunosc ca; decit cameleonul Postolache, ,,liberala”Bizna si, alt ticalos, Lica Panciu, mai bine cu ciumpalacii actuali de la PMP.
Paul securistu, acum 3112 zile, 11 ore, 48 minute, 52 secunde
ce va mai place sa spălați imaginea dinozaurilor si sa mergeți cu ei de gât! Ce dracu il apărați pe Neata? Are Buta de luat de la Neata o căruța de bani? Are! O recunosc amândoi! A avut citeste integral
????, acum 3112 zile, 13 ore, 55 secunde
Crede cineva ca Tanase va ramine presedinte. Un oportunist, mincinos, slab organizator siplin de el, in filiala Vrancea mai sunt citiva pensionari si citeva tute. Acest individ a inceput sa vinda citeste integral
EU , acum 3112 zile, 15 ore, 2 minute, 31 secunde
Silvia , te critic mereu pentru partizanatul tau politic dar trebuie sa recunosc ca arati bine si ca anii nu trec peste tine !!!
din partid, acum 3112 zile, 15 ore, 3 minute, 40 secunde
Postolache este o ******* de om care este preocupat doar de rezolvarea propriilor interese.
cetateanu', acum 3112 zile, 15 ore, 39 minute, 46 secunde
Nu ma asteptam ca hartia cu nr.de telefon sa faca atata fierbere in antiopozitia vranceana.Pentru ca oala politica ce fierbe sa nu dea in foc am o propunare democratica,dupa exeplu Dragnea.Sa se faca citeste integral
eu, acum 3112 zile, 15 ore, 49 minute, 24 secunde
Postolache este un om fara caracter care nu are principii si se pricepe la manipulari. El a mai incercat acelasi gen de debarcare si alta data la PMP , dar nu s-a lamurit ca toata lumea l-a citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.