10 ani de leu greu
Acest eveniment fiscal, legiferat în iulie 2005, nu a fost singurul de acest gen petrecut în ţara noastră , românii trecând de câteva ori prin astfel de ajustări monetare sau momente fulgerătoare de inflaţie care au lăsat populaţia nepregătită cu buzunarele aproape goale sau dimpotrivă pline cu bani fără valoare. Despre istoria leului nostru cel atât de încercat şi cum a fost acesta adoptat de către strămoşii noştri se poate afla din multe lucrări, presă, internet etc.. Se poate aminti aici că până la introducerea oficială a leului, în a doua jumătate a secolului al XIX lea, românii achiziţionau sau vindeau în alte monede, de preferat în franci, la un curs stabilit în funcţie de un aşa zis leu care nu mai există, de fapt, în circulaţie. Este sau era vorba de vechii taleri olandezi, gravaţi cu imaginea acestui animal, piese, care au prins la vechii locuitori ai acestor ţinuturi şi au fost preferaţi altor monede. O dată cu trecerea timpului aceşti taleri -lei sau lei- taleri au dispărut din circulaţie fiind piliţi de speculanţi, tezaurizaţi, topiţi şi mai ales neînsoţiţi de alte emisiuni monetare care să împrospăteze numărul acestor bani. Pentru că pe piaţa românească de secol XIX, leii vechi lipseau cu desăvârşire, mai întâi Cuza şi apoi Carol I au încercat şi ultimul a şi reuşit să introduceă leii noi, pe care, cu ajutorul unor specialişti remarcabili, i-a confecţionat mai întâi peste hotare apoi, chiar în ţară, în din ce în ce mai multe exemplare. Astfel în România de până la Marea Unire a urmat o relativă stabilitate monetară , cu câteva mici momente de derută, poate, în timpul Războiului de Independenţă, când rublele aliaţilor au zguduit destul de bine valoarea leului nostru. Personajele aflate atunci la butoanele ţării au reuşit să ţină în frâu devalorizarea banilor româneşti.
Cum au distrus guvernanţii economiile românilor
În timpul Primului Război Mondial şi după acest conflict relativa stabilitate monetară a lumii s-a spulberat, în România preţurile sporind până la de 10 ori faţă de trecut. Chiar dacă au crescut şi salariile de atunci, populaţia s-a simţit nedreptăţită de aceste schimbări. După Al Doilea Război Mondial regimul comunist a pregătit tendenţios două reforme monetare una în 1947 şi alta în 1952 ce au distrus cu desăvârşire economiile românilor care mai deţineau aşa ceva, aşa încât noua orânduire a ţării a determinat întreaga populaţie să pornească pe drumul aspru al făuririi comunismului, fără un ban în plus în buzunar, pregătind-o, aşa cum se anticipa în toate plenarele Comitetului Central, ca şi cum vremurile în care banii vor dispărea cu desăvârşire nu sunt departe. După prăbuşirea regimului de tristă amintire, noul sistem aşa zis capitalist şi de piaţă, a lovit şi acesta cu putere în populaţie printr- o inflaţie galopantă care mai bine de un deceniu a sărăcit mulţi români. Uşor, uşor în vremurile mai recente lucrurile s-au mai îndreptat , cei fără locuri de muncă au plecat unde au văzut cu ochii, România a prins, se zice, un pic de cheag şi, în 2005, autorităţile au găsit de cuviinţă să taie 4 de zero din valoarea de atunci, astfel încât cea mai mare bancnotă emisă în întreaga noastră istorie, cea de 5.000.000 ROL a devenit 500 RON.
Să plouă cu euro!
Românii obişnuiţi cu vechile valori, care le ofereau şi un pic de mândrie, deoarece îi încadra şi pe ei, teoretic, în cercul select al milionarilor lumii, au rămas descumpăniţi revenind la salarii comparabile şi chiar mai mici decât pe vremea regimului comunist . Vârstnicii şi nu numai, mai întâmpină şi azi, la 10 ani de la schimbare, dificultăţi cu această ultimă denominare şi pronunţă sumele cu cinci, şase şi chiar mai multe zerouri, asta în timp ce guvernanţii ne anunţă că în curând, chiar dacă nu cum se anticipase, dar oricum până în 2020, ne vom trezi cu preţurile şi salariile în Euro şi atunci, cu siguranţă, vom avea parte de alte surprize de acomodare cu această monedă, chiar dacă nu nouă, dar nefolosită încă intens la scara naţională.
Marian Florin DÎRDALĂ