Focşaniul nostru şi Focşaniul lor
Prin efortul propriu, acesta a dăruit oraşului său o carte cu amintiri, în fapt o veritabilă încercare de recuperare a memoriei vizuale şi a istoriei acestor locuri. Cealaltă, a primarului Bacinschi, am văzut-o maiestuos etalată pe bani publici pe Bulevardul Unirii. O "Indie miniaturizată" în centrul oraşului cu mici şi cârnaţi la discreţie, hamsii fără număr, grătare sfârâind şi nelipsita bere care au lăsat în straturi ambalaje şi gunoaie pe caldarâm.Toate pentru popor, fără urmă de bon fiscal, în beneficiul precupeţului fără scrupule, cotizant la puşculiţa de partid.
Un Milcov al culturii şi al dragostei faţă de oraş le desparte pe cele două.
Alergic la cultură, primarul Bacinschi preferă cultura subvenţionată, comodă, care să întoarcă voturi, laude, eventual şi ceva comisioane. Când s-a pus problema achiziţionării unui pian atât de necesar pentru Orchestra de cameră Unirea, Bacinschi s-a dat pur şi simplu în stambă şi a luat foc în şedinţa Consiliului Local: „Hai să luăm şi o cobză şi un ţambal să facem spectacol!” Cu un mişto superior, cu un zâmbet de cocotă masculină, se face că propune: ”Eu vă promit că fac la rectificarea bugetară să luăm două piane. Numai să-mi spuneţi, cu coadă lungă sau scurtă, că nu mă pricep.”
Rectificarea a venit şi banii s-au dus la proiectele lui dragi, de suflet: sacul fără fund ENET şi carnavalul bahic din Piaţa Unirii. Indiferent la trecutul urbei, că doar a pus umărul la demolarea lui, în calitate de tânăr constructor comunist, Bacinschi nu se arată preocupat de modul cum cheltuieşte banii publici. Doar nu sunt ai lui, şi cine să-l tragă la răspundere? De cum va arăta oraşul în viitor, nici o sensibilitate. Doar e adeptul dictonului "după mine potopul".
În acest timp, colegul nostru Sorin Tudose, iniţiatorul proiectului FocşaniulVechi.ro şi reporter la Ziarul de Vrancea, a refuzat să fie nepăsător. Departe de Focşani, fără sprijin instituţional, Sorin Tudose a purces la elaborarea unei istorii vizuale a oraşului nostru. Ne-a oferit o incursiune în istoria recentă, anii 1899-1941, ne-a adus în faţă imagini ale unui Focşani atât de aproape de noi ca timp şi totuşi atât de îndepărtat cultural şi de care nu prea mai ştim să ne reapropiem. Fotografii rare, în spatele cărora au stat oameni care au iubit oraşul, oameni care au dorit să-l facă mai frumos. Sper ca după ce va trece valul acesta de postcomunism hrăpăreţ şi acultural, aceşti oameni vor fi reaşezaţi la locul de cinste pe care îl merită. Alături de colaboratorii, nu puţini, cu care a lucrat, Sorin Tudose ne-a prezentat oraşul bunilor şi străbunilor noştri, cu bunele sau mai puţin bunele înfăptuiri urbanistice şi arhitectonice.
Cartea cu foto-amintiri a Focşaniului este un îndemn să depăşim odată moştenirea toxică a administraţiilor comuniste şi să devenim cetăţeni. Să trecem de faza de locuitori pasivi. Comunismul ne-a făcut să ne restrângem la universul nostru interior, să abandonăm spaţiul public în care nu ne mai puteam exprima. Şi încă n-am învăţat, într-un sfert de secol, să ne recâştigăm dreptul de a-l avea. Iar dovezile sunt la orice pas în Focşani. Aş aminti aici demolarea Gării, în 2002, inaugurată de Regele Carol I, dărâmarea fără drept de apel a clădirii în care a funcţionat Comisia Centrală de la Focşani, retrocedarea unei bune părţi din curtea colegiului istoric Unirea, mutilarea Pieţei Unirii, casele istorice care stau să se dărâme prin ceea ce a fost odată centrul vechi al Focşaniului. Dacă mai completăm şi cu retrocedările dubioase dintre blocuri am spus multe despre capacitatea de reacţie cetăţenească la agresarea urbanistică a oraşului şi poluarea spaţiului public.
Dintre cele două manifestări de pe agenda publică a acestui sfârşit de săptămână, doar una va trece proba timpului. Cea a implicării, a pasiunii, a dragostei de locurile unde trăieşti. De oricâţi Bacinschi va mai avea parte Focşaniul, în cele din urmă oraşul va aparţine cetăţenilor săi.
Voi ce credeţi?
Silvia Vrînceanu Nichita este redactor sef ZdV