Justiţie, la mulţi ani!
Se vor emite câteva comunicate de presă calchiate după cele de anii trecuţi. Se vor reîncălzi mesaje forţat radioase, felicitări de complezenţă şi îndemnuri inutile la noi reuşite. Brusc animaţi, vor apărea Preşedinţia României, ministrul justiţiei, conducerea CSM şi nelipsitele ambasade garante ale mecanismului de cooperare şi verificare, adică gardienii milităroşi ai statului de drept. La Bucureşti se va organiza central un eveniment anost dar obligatoriu de punctat, pentru care Ministerul Justiţiei a aprobat anul acesta suma de 30.000 lei. Pe plan local evenimentele sunt sărace, după buget şi inspiraţie managerială, dar se vor sfârşi ineluctabil într-o petrecere privată a magistraţilor, adevăratul şi singurul sens al sărbătorii.
Destul de veche, ziua justiţiei a fost instituită încă din 1994. Pentru că în gândirea centralistă din anii ’90 hotărârea de guvern care a instituit-o nu prea a explicat a cui sărbătoare e, există încă destulă confuzie.
Judecătorii şi procurorii îi spun egoist ziua magistratului şi o petrec ca atare, avocaţii o sărbătoresc şi ei şi se înghesuie să fie primiţi la prezidiile oficiale, mediul juridic universitar o bifează şi el, iar mai nou mediatorii şi alte profesii juridice similare ridică de asemenea pretenţii de participare la spiritul festiv. Sărbătorită de toată lumea, ziua justiţiei trece de fapt nebăgată în seamă. Pot lua martor la asta pe oricine mă citeşte acum.
Mai nou, această versiune etatistă şi neclară a sărbătoririi justiţiei are un concurent din ce în ce mai serios, venit pe filieră europeană. În fiecare an, pe 25 octombrie, se celebrează la nivelul întregii Uniuni Europene Ziua europeană a justiţiei civile. De data aceasta lucrurile sunt foarte clare, birocraţia europeană nelăsând nimic la întâmplare. Ziua Europeană a Justiţiei Civile este destinată tuturor cetăţenilor europeni, studenţilor şi persoanelor care activează în domeniul justiţiei, judecători, procurori, avocaţi, personal auxiliar ş.a. Ziua Europeană a Justiţiei Civile se doreşte o încercare de creştere a gradului de transparenţă a procedurilor judiciare, în aşa fel încât acestea să fie pe deplin accesibile fiecărui cetăţean în parte.În centrul sărbătorii este beneficiarul justiţiei, cetăţeanul. Justiţia, zic pleonastic europenii, este un serviciu public şi se face în folosul cetăţeanului, care trebuie respectat. E desigur mult populism şi aici, dar aparenţele uneori contează. Tocmai de aceea se organizează porţi deschise, se organizează procese simulate, se explică regulile, se îndepărtează temporar barierele care fac ca justiţia şi personalul ei să pară distanţi şi îndepărtaţi. Aceste evenimente au ca scop consolidarea relaţiei de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiţie, magistraţii şi beneficiarii acestuia, justiţiabilii. Pare o sărbătoare ceva mai prietenoasă, fără grimase şi fără discurs obligatoriu.
Nu e de mirare că versiunea locală pierde încet dar sigur teren şi rămâne o formă grizonată fără fond, doar o introducere lungă şi plictisitoare la promisiunea chefului de după. Este până la urmă fantoma întâlnirilor pline de discursuri şi îndemnuri muncitoreşti de dinainte de ’89, urmate de straşnicul chiolhan tovărăşesc.
Pentru că încă de pe vremea când conduceam Tribunalul Vrancea am început o tradiţie a cifrelor care-şi propun să vorbească ceva mai prietenos publicului despre starea reală a justiţiei, voi continua propria mea celebrare a zilei justiţiei oferind câteva informaţii sintetice, care în zarva cotidiană ne scapă:
Justiţia în România înseamnă în proporţie de 85% justiţie civilă. Preponderent, justiţia este una civilă, a cauzelor dintre particulari, dintre profesionişti sau a litigiilor acestora cu statul. Din cele 3,5 milioane de dosare aflate pe rolul instanţelor în 2014, mai puţin de 500.000 de dosare au fost în materie penală.
Justiţia înseamnă numai instanţele şi judecătorii. Procurorii, avocaţii, grefierii mediatori, experţii ş.a. contribuie la realizarea actului de judecată, dar nu fac justiţie. Iar dacă nu mă credeţi vă ofer extras din onor Constituţia: „Justiţia se realizează prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”. Justiţia făcută de procuror, ca şi cea făcută de avocat este o absurditate pentru care un elev de clasa a III-a ar merita picat la ora de educaţie civică. De aceea eu aş introduce în curricula jurnalismului şi a combativilor formatori de opinie ora obligatorie de alfabetizare juridică. În ţară există exact 4438 judecători (şi 2557 procurori dacă vă interesează), adică 22 de judecători la suta de mii de locuitori. Ne aflăm într-o vecinătate rezonabilă a mediei europene, aceasta fiind de 20,1. Raportându-ne pentru exemple numai la sisteme judiciare compatibile cu al nostru, rezultă că Ungaria are un coeficient de 29, Bulgaria de 29,8, Franţa de 10,7, Italia de 11, iar Ucraina de 19,3.
Ministerul Justiţiei alocă anual pentru funcţionarea instanţelor circa 400 milioane de euro. Din aceasta sumă grosul de 90% reprezintă cheltuieli cu salarizarea şi doar cca. 38 de milioane euro cheltuieli propriu zis de funcţionare. Pentru investiţii în 2014 au mai rămas instanţelor doar cca 6,5 milioane euro. Dacă vi se par sume exorbitante, aflaţi că România se afla pe ultimul loc în UE în ce priveşte cheltuiala guvernamentală pe cap de locuitor pentru funcţionarea instanţelor, care este puţin mai mare de 20 de euro. Parchetele cheltuie anual pentru funcţionarea propriu-zisă 16 milioane euro. 20% se duc către structurile specializate, DNA şi DIICOT, restul rămân celorlalte 95% care formează grosul parchetelor.
Doar 9% din hotărârile pronunţate de judecătorii mai sunt atacate cu o cale de atac, în timp ce 48% din hotărârile pronunţate iniţial de tribunale au mai fost atacate la instanţa superioară. Per total, doar una din 10 hotărâri pronunţate în fond sunt modificate în căile de atac. Aceasta arată că în realitate justiţia este realizată la instanţele de fond, în special la judecătorii, soluţiile acestora rămânând de regula în picioare, fie că nu mai sunt atacate cu o cale de atac, fie că aceste căi de atac sunt respinse.
Mai amintesc, şi nu doar din patriotism local, că prima curte supremă de justiţie a României a fost înfiinţată la Focşani (1861) şi că până în 1887 aici a funcţionat curtea de apel a regiunii, finanţele gălăţene câştigând-o abia atunci. Judecătoria din Focşani este una din cele mai vechi din ţară, funcţionând fără întrerupere (iniţial sub denumirea de Judecătoria Putna) din 1832.
Acestea fiind spuse, tuturor slujitorilor justiţiei, şi mai ales nouă înşine, beneficiarii ei, La mulţi ani!
Avocat Adrian Toni NEACŞU
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
De același autor
SJA Vrancea | Activităţi de educaţie pentru promovarea integrității desfășurate la Liceul de Artă “Gh. Tătărescu” – Focșani
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
jojo, acum 3218 zile, 4 ore, 24 minute, 19 secunde 
