Am greşit ca om politic!?
Foarte atent la ceea ce se întâmplă în jurul meu, semnalele pe care le trag uneori, nu pleacă dintr-un gând ascuns de a ajunge "sus”, de a da sfaturi cuiva, ci dintr-o deprindere de a mă lămuri eu însumi, tăifăsuind cu semenii mei, în cazul acesta prin intermediul ZdV, în rest…, scuze pentru deranj celor pe care nu-i intereseazăproblema pusă în discuţie.
Apelul pe care-l fac aproape de fiecare dată la înţelepciunea limbii române - "Limba este îmbrăcămintea sufletului.” (S. Mehedinţi) sau "Pe unde iese cuvântul, pe acolo iese şi sufletul (folclor)” -, nu pleacă de la trufia de a arăta cât sunt eu de grozav. Apelez la istoria "vorbelor”, pentru a vedea cu ce ne îmbrăcăm sufletul, pentru arăta cât de uşor putem fi manipulaţi prin comunicare, cât de uşor ne putem "păcăli” noi înşine. Omul învaţă să vorbească în doi ani, dar nu învaţă să asculte în toată viaţa.
Cum înţelegem noi azi afirmaţia medicului Nicolae Paulescu, atunci când spune că "Instinctele sunt daruri ale divinităţii.”, ştiind care este sensul actual al cuvântului "instinct”, sens care nu mai are nicio apropiere de conceptul "reflex necondiţionat”.
Dacă unii din semeni mei nu doresc să afle ce scriu, n-au decât să nu citească. Dacă cineva consideră că o iau razna, mă poate combate cu argumente, dar la vedere (nume prenume, eventual locaţia) sau pot solicita ZdV organizarea unei dezbateri argumentate la care aş participa cu plăcere, dar atitudinea jignitoare este extrem de păguboasă pentru toţi şi ne duce în zona - Oare de ce nu intră în viaţa publică oameni de bună credinţă? -, răspunsul să-l dea fiecare. Poate că odată, voi propune Ziarului o analiză a textelor apărute sub anonimat, pentru că exprimă cum nu se poate mai bine cultura şi sufletul românesc de azi. Fiecare vorbeşte ca Moise în pustiu sau fiecare înjură pe limba lui, fără să ştie de ce.
Din toată bulibăşeala care se derulează sub ochii noştri făcând deliciul unei părţi din societate, trezind revolta, lentoarea, setea de răzbunare a altora şi multe altele, mi-a atras atenţia următoarea afirmaţie rostită cu destulă detaşare, dacă nu cu obrăznicie - "Am greşit ca om politic! -, ca şi cum omul politic n-ar avea nicio responsabilitate faţă de societate, faţă de cei care i-au dat onoruri şi salarii grase şi chiar faţă de partidul din care face parte, pe care l-a compromis iremediabil.
Această "cutumă”, vânturată cu superioritate, cum că "Omul politic nu poate fi condamnat pentru declaraţiile politice sau pentru cele spuse în campaniile electorale”, mi se pare un afront adus tuturor, o formă de laşitate, chiar de trădare naţională. Cum adică, tribuna Parlamentului sau alte tribune sunt locuri unde putem vorbi fără acoperire, unde putem debita tot felul de enormităţi fără să putem fi traşi la răspundere ca sperjuri?
Asta îmi aduce aminte de o glumă de pe tipuri:
- Cum dă în primire activistul de partid?
- Simplu, închide gura şi pleacă!
Ca să vedem cu adevărat, gravitatea situaţiei în care se află toţi cei care cred în asemenea situaţii, am apelat la dicţionar: "Politica este ştiinţa şi practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relaţiile, orientările şi manifestările care apar între partide, între categorii şi grupuri sociale, între popoare etc.” Acestei definiţii îi aducem în completare o vorbă a lui Mehedinţi care ar trebui să fie înscrisă cu litere de foc pe cupola fiecărui parlament din lumea asta: "Politica este ştiinţă şi morală aplicată şi vai de statul care va ofensa legile moralei şi va nesocoti adevărul ştiinţei”. A face politică înseamnă a lua parte în mod activ la discutarea, organizarea şi rezolvarea treburilor statului.
Împreună cu mottoul de sus, cele trei definiţii acoperă toată problematica privind politica şi omul politic, omul care nu se poate deroba de ştiinţă - profesie şi ştiinţa politică -, de morală şi de obligaţiile lui - guvernarea, fie că e la putere, dar mai ales atunci când nu e.
Punând cap la cap toate aceste obligaţii, vom putea să afirmăm cu toată răspunderea că omul politic nu se poate rupe în două: politician (dl Trăncănescu) şi om de stat (cel cu pâinea şi cuţitul), care la sfârşitul mandatului "închide gura şi pleacă”.
Cred că la acest autodenunţ monstruos care atinge toată clasa politică ar trebui să ia atitudine dură toţi politicienii de bună credinţă, de sus până jos. Fiecare să-şi asume propriile vorbe şi fapte, deoarece fiecare este în acelaşi timp şi om politic, şi om de stat, că el este un vector de progres, nu un purtător de vorbe, bun doar pentru ocazii festive şi pentru a ameţi oamenii cu vorbe. Am zis!
Costică NEAGU
Costică Neagu este profesor de limba şi literatura română, specialist în pedagogie şi preşedintele Asociaţiei Personalului Didactic „Simion Mehedinţi” Vrancea, care şi-a propus restituirea tezaurului ştiinţific şi cultural lăsat de savantul născut în comuna Soveja, interzis de regimul comunist în ultimii ani ai vieţii.
Costică NEAGU