Romania mândră, furioasă
Căci obiceiul nostru e să ne aprindem repede, să ne avântăm spre orizonturi nedesluşite, să ardem rapid ca focurile de artificii şi să ne stingem într-o jale depresivă, fatalistă. Urmează resemnarea mioritică, cea în care faci haz de necaz şi aştepţi cu lehamite ce-o mai hărăzi destinul. Şi totuşi, zilele votului de la prezidenţialele din 2014 au fost diferite. I-a scos în faţă pe românii altfel. Pe cei curajoşi şi hotărâţi să îşi ia soarta în mâini. Pe cei care au respins orice formă de manipulare, trecând în credinţa lor val- vârtej peste candidaţi şi campaniile lor electorale, impunând pur şi simplu o altă abordare a vieţii publice. Deşi aveau pentru prima dată pentru ce să voteze, JUSTIŢIA, românii au dorit mai mult, au mers mai departe. STATUL DE DREPT, asta vor românii. Este reacţia lor legitimă la îngrădirea, la blocarea dreptului lor de vot de către abuzivul PSD.
Justiţia a produs primele rezultate concrete luminând tenebrele reţelelor transpartince ale găştilor de profitori în dauna avuţiei publice. Ea a demonstrat prima oară că modelul de stat discreţionar, arogant, poate fi pus cu botul pe labe. Pe acestă opţiune iniţială s-ar fi votat. Sabotarea pe faţă, într-un mod sfidător, a dreptului de a alege liber al celor ce lucrează afară a fost picătura care a umplut paharul. S-a interpretat corect că a fost vorba de o pedeapsă seniorală aplicată pentru înclinaţia de a vota cu predilecţie „dreapta”. Au semănat vânt şi au cules furtună! România s-a indignat de atâta sfidare, a clocotit de furia celui călcat în picioare, s-a înverşunat pe dispreţul afişat ostentativ, pe ciocoismul autorităţilor.
Diaspora cea pusă la colţ s-a revoltat. A arătat că nu e altceva decât tot România. România care munceşte, care învaţă, preocupată de situaţia din ţară. Solidaritatea dintre cei de-acasă şi cei de afară a fost impresionantă dar şi decisivă în marea schimbare produsă în comportamentul civic al românilor. Între ei şi sistemul corupt, retrograd, nu s-a mai interpus un candidat din lumea politicii care să deturneze în folos propriu dorinţele oamenilor, să modifice cu de la sine putere agenda publică propusă. Au optat just, în cunoştinţă de cauză, pentru civilizaţia apuseană, pentru normalitatea occidentală. Au respins ferm naţionalismul ieftin, searbăd, de paradă. Au pus de o revoluţie a votului pentru că au votat fără vreo interferenţă a politicului. Nimeni nu-şi va putea aroga vreun merit în obţinerea scorului electoral. Toţi vor trebui de-acum să se conformeze unui standard civic mai pronunţat, să se supună unor imperative superioare celor ce ţin doar de dinamica de partid. Aşa cum e şi firesc.
Bătălia cu „partidul stat” a fost întotdeauna grea, a presupus întotdeauna o mobilizare de ultimă oră, apeluri emoţionante ale intelectualilor ce altfel prevedeau apocalipsa, alianţe largi ale formaţiunilor politice dar şi manipulare . Talentele înnăscute ale actorului politic Băsescu nu pot fi trecute cu vederea. Orişicâte greşeli ar avea, marinarul a reuşit să ţină PSD-ul în lesă, fixându-l mai mult în poziţia de… opoziţie. Ceea ce nu e puţin dacă priveşti câte baronate roşii sunt în ţară. Mereu am fost la un pas ca întrega ţară să devină un baronat mai mare. Unde, pentru mimarea democraţiei, pentru imaginea în exterior, PSD-ul ar fi putut asocia la putere partide mai mici cu rol decorativ. Ar fi vopsit pe dinafară gardul. Doar acesta era proiectul originar de democraţie originală, nu-i aşa? În schimb, sub pretextul stabilităţii şi continuităţii, în ţară ar fi domnit în linişte leopardul. Altfel, după cum recent ne spunea inculpatul Viorel Hrebenciuc, ne-ar fi călcat pe cap la primul semn de nesupunere.
Când Băsescu a câştigat în 2004 populaţia era exasperată de corupţia şi aroganţa nesfârşită a lui Adrian Năstase şi ai lui. ”El-Însuşi” a şi plătit în cele din urmă prin două mediatizate condamnări la închisoare. Având avantajul unei carisme ce emana încredere şi siguranţă, Băsescu a apelat la o serie de trucuri persuasive de succes, de felul scenei lacrimogene cu iz telenovelistic din campanie, cea cu retragerea lui Stolojan, a declanşat fumigena cu isteria dintre turul 1 şi 2 privind fraudarea electronică a votului sau a prestidigitat întrebări retorice fals profunde gen ”Adriane, cu ce-au greşit românii ăştia ca la 15 ani de la Revoluţie să aleagă între 2 comunişti” pentru a convinge electoratul. Bun manipulator şi creator de emoţie publică. La acel moment democraţia pare că s-a consolidat.
În 2009, pentru a se menţine la putere, Băsescu a şi-a construit, ca o cantrapondere la greii locali ai PSD, o reţea portocalie de baroni proprii. A recurs din plin la serviciile lor, contribuind la afirmarea publică a unor nume ca Gheorghe Ştefan, alias Pinalti din Piatra-Neamţ, ca verii Flutur pentru Suceava şi Botoşani sau Florin Popescu din Dâmboviţa. Aceştia constituiau străpungerile strategice în afara arcului carpatin ale unei puteri cu epicentrul în Ardeal. Tema corupţiei anti moguli şi oligarhi nu mai era suficientă, nu mai era îndeajuns de credibilă. Reforma statului de drept, modernizarea administraţiei, a învăţământului sau a sănătaţii erau toate proiecte ratate. Păpuşarului îi trebuiau voturi întocmai procurate după modelul PSD. Bani publici căpuşaţi, firimituri pentru nevoiaşi plus momeala populistă cu parlamentul unicameral. E drept, a beneficiat şi de lipsa proverbială de inspiraţie a challengerului Geoană, răsfăţat de colegi cu apelativul Prostănacul.
Alegerile din 2014 au pus din nou faţă în faţă uriaşa maşinărie de partid a PSD-ului, cu copilotul Ponta în frunte, şi pe Klaus Johannis, candidatul PNL, partid anemic, aflat în opoziţie, sfâşiat de aprige şi interminabile lupte interne. La prima vedere o luptă inegală, fără şanse, mai ales că primarul din Sibiu trebuia cu orice chip să nu îşi asocieze imaginea în vreun fel cu cea a lui Băsescu, diabolizat acum de cea mai mare parte a populaţiei. O reeditare a luptei între David şi Goliat duse pe tărâm electoral. Rezultatul îl cunoaşteţi. A ieşit victorios cetăţeanul normal, civilizat, care nu a dorit să fie mârlan, în dauna insolentului şi agresivului reprezentant al sistemului.
Dan NICHITA
Dan Nichita este avocat şi scrie pe blogul de atitudine civică VranceaAltfel.ro