Opinii

Înapoi în ţară?

Ziarul de Vrancea
17 sep 2014 2635 vizualizări
Anul trecut, după sejurul în România, scriam cu amărăciune despre neajunsurile pe care le-am regăsit şi-mi doream ca părţile bune (văzute ca excepţii) să devină normalitate, în detrimentul părţilor rele.

Nu m-am putut împiedica să nu privesc lucrurile prin comparaţie (aici versus acolo), aşa cum fac oriunde m-aş afla. Da, compar alte ţări cu România şi le găsesc cusururi: legumele şi fructele nu au niciun gust; internetul merge prost; nimeni nu-ţi zâmbeşte pe stradă; nimeni nu te claxonează la semafor în secunda în care se face verde.
Unii cititori mi-au reproşat, în comentariile de pe site-ul ziarului, că aş fi arogantă. Alţii mi-au zis pe şleau că nu-i interesează părerile mele despre români, românisme, România. Că, dacă mi-e aşa de bine acolo, de ce mă mai întorc în ţară ? Am fost îndemnată să-i las în durerea lor, că oricum nimic nu se va schimba, pentru că aşa suntem noi. « Aşa » mi se pare a fi cel mai complex cuvânt al limbii române. Trăsătura principală de caracter a românilor. Mai greu de tradus decât « dor ».
Am citit şi cuvinte de laudă - ale cititorilor care-şi regăseau ofurile în rândurile mele. Alţii apreciau problemele ridicate şi unghiul inedit din care priveam o anumită situaţie. Au înţeles că ar fi de câştigat din opinia unei persoane care vede lucrurile cu alţi ochi, care împărtăşeşte o experienţă diferită. Nu le-a dat ego-ul de român în foc, nu le-a sărit nicio ţandără de naţionalism şi nici muştarul de la mici în nas.
Am învăţat enorm din comentariile primite şi le mulţumesc celor care mi-au destăinuit, fie şi la modul anonim, gândurile, trăirile şi cunoştinţele de limba română. S-a înfiripat un dialog, s-au mai zdruncinat nişte principii, s-au mai născut nişte întrebări. Chiar aşa: de ce mă mai întorc în ţară? Şi, dacă sunt atât de pricepută, de ce nu scriu şi pentru un ziar suedez? Încep cu a doua întrebare, al cărei răspuns este scurt: nu scriu cronici în niciun ziar suedez din raţiuni lingvistice. Pur şi simplu, cunoştinţele mele de limbă suedeză nu-mi permit să mă exprim fluent şi complet, aşa cum o fac în limba maternă. În ceea ce priveşte prima întrebare, răspunsul e… de poveste.
Se ştie: fie pâinea cât de rea, tot mai bună e-n ţara ta. Îmi lipsesc – şi-ndrăznesc să generalizez pentru toţii românii care trăiesc afară – rădăcinile: familia, prietenii vechi, praful de pe stradă, mămăliga la ceaun şi turtele de post. Tot bagajul de sentimente, amintiri şi senzaţii pe care scrie mare ROMÂNIA. Aţa care ne trage pe toţi acasă (căci « acasă » e doar în România, se-nţelege). Dorul de « aşa ». Golul care nu poate fi niciodată umplut cu un salariu mai mare, un ajutor social substanţial sau o şcoală mai bună pentru copil. În timpul vacanţei din anul acesta mi-am pus serios problema reîntoarcerii în ţară. Şi chiar am exprimat-o cu voce tare, iar reacţiile au fost aproape în unanimitate: ai înnebunit ?! O singură persoană, întoarsă după mai mulţi ani de muncă în Italia ca să-şi crească fetele în România, m-a felicitat şi mi-a urat reîntoarcere grabnică. Din păcate, nu mai e printre noi să vadă minunea.
De data asta nu vă povestesc cum am perceput starea naţiunii. Înţeleg că, în general, vă doare când auziţi astfel de păreri, pentru că toate sunt a priori negative şi că nouă (emigranţilor) ne e uşor să criticăm, că doar nu trăim în ţară – noroc că salamul cu soia nu mai are conotaţie negativă. Fapte, nu vorbe. Că să plătim dări la statul român, de parcă banii trimişi din străinătate nu ar susţine economia românească. Că să stăm şi să suferim în ţară şi dup-aia să vorbim. Desigur. Dar atunci de ce ne sfătuiţi să NU venim înapoi? De ce vă plângeţi că vă merge din ce în ce mai rău? De ce vă astupaţi urechile când cineva vă spune că dincolo merge mai bine din anumite motive? De ce ridicaţi din umeri că la noi nu se poate pentru că e… aşa ?
Pot însă să vă spun că mie mi-a fost bine printre românii de acasă. Am trecut mai mult sau mai puţin anonim pe lângă dumneavoastră şi m-am bucurat de reîntâlnire. Doar un strop de amărăciune: la plecare.


Aida BAUMLER


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 12

Adaugă comentariu
camelia, acum 3506 zile, 12 ore, 53 minute, 25 secunde
Iti place sa fii arogant, danb! Despre ce vorbeste ea si ce-ai inteles tu! Revenirea in tara a celor plecati sa studieze sau sa munceasca in strainatate este un castig pentru noi toti. Dar noi stim citeste integral
george, acum 3506 zile, 13 ore, 1 minut, 23 secunde
Am avut tot ce imi trebuia in Romania am lucrat la teatru ,am facut afaceri, am dat de munca la 45 de familii , am facut multe dar nimeni nu te apreciaza singurul care ma ajutat este Dumnezeu ceilalti citeste integral
AidaB, acum 3506 zile, 16 ore, 13 minute, 7 secunde
danb: suna paradoxal, dar astept cu nerabdare sa va citesc comentariile, simptomatice pentru o anumita parte a cititorilor mei. Daca apar, înseamna ca articolul meu a stârnit controverse, acesta citeste integral
, acum 3506 zile, 16 ore, 15 minute, 46 secunde
Postacul autointitulat danb este dan butnaru, si intentionat ii scriu numele in asa fel...Este unul dintre cei mai periculosi propagandisti de mahala, depasindu-l chiar si pe odiosul marian girleanu. citeste integral
AidaB, acum 3506 zile, 16 ore, 33 minute, 12 secunde
Multumesc tuturor pentru comentarii!
Stefan, acum 3506 zile, 17 ore, 20 minute, 29 secunde
Un articol excelent. Aida, te asteptam in tara. Romania are nevoie de oameni ca voi.
lima dang, acum 3506 zile, 18 ore, 46 minute, 31 secunde
Rugam redctia ziarului doua problem: 1. sa de publicitatii adevaratul nume al comentatorului Danb pentru ca cititorii s stie cine ocupa locul unu la nivel provincial in materie de elucubratii, citeste integral
gavriloiu, acum 3505 zile, 20 ore, 18 secunde
Sunt perfect de acord , urmariti postarile acestui Danb si veti vedea ca el comenteaza numai prostii . Ori are ceva cu Ziarul de Vrancea , ori este prost ca noaptea si crede ca el le stie pe toate ! citeste integral
Gavriloiu, acum 3506 zile, 21 ore, 10 minute, 38 secunde
Ca de obicei , comentarii de cacao din partea unui mare FRUSTRAT ,Danb.
pesioarul, acum 3506 zile, 22 ore, 50 minute, 22 secunde
FELCITAR Dna Aida ! Aevarul supara multa lume.
pnsionarul, acum 3506 zile, 23 ore, 49 minute, 8 secunde
Pe la noi tupeul e la el acasa.Numarul de hoti la 1000 de locuitori este proportional cu saracia.Legile care sunt votate in parlament si apoi promulgate nu se pot aplica(salarizarea profesorlior),in citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.