Opinii

Balaurul şi jurnaliştii

Gândul de-a scrie acest articol a venit după ce am citit materialul doamnei Silvia Vrînceanu: „Provocarea de a fi Tânărul jurnalist al anului” apărut, de curând, la rubrica „Opinii” a ZdV. Pe lângă faptul că este o iniţiativă interesantă, ea este menită să atragă şi să incite tinerii să se implice mai mult, prin cuvânt, arma de temut în societatea românească actuală, aflată în derivă, din multe puncte de vedere.

De ce „Balaurul şi jurnaliştii”?
În DEX, am găsit definiţia „balaurului” şi, instinctiv, am asimilat-o, am contopit-o şi am fuzionat-o – ca să  fiu la modă - cu „Politicul”. Iată ce a ieşit:
„Şarpe întraripat de mărime uriaşă, de culoare aurie (aş adăuga multicolor), vărsând foc din gură, cu mai multe capete, care îi cresc la loc, dacă nu sunt tăiate toate dintr-o dată; locuieşte în fântâni şi lacuri sau sub poduri, (aş zice în Parlament, mai rar prin birourile parlamentare locale), neîngăduind a se lua apă decât dacă li se oferă nevinovate fecioare (avantaje de tot felul, ca să fim rezonabili cu ei): ca balauri încruntaţi cu o falcă-n cerul sfânt şi cu alta pe pământ. Om crud care se hrăneşte din sudoarea altora”
   În vremurile de azi, când ameninţările vin de peste tot, chiar şi din cer - vezi dezastrul din Ucraina, unde comunitatea internaţională se califică tot mai neputincioasă în faţa atrocităţilor ruseşti -, când ameninţările şi nedreptăţile sociale, strigătoare la cer multe dintre ele, se aşează pe oameni, copleşindu-i, strivindu-i şi minimalizându-i, cu efect devastator atât pentru ei, cât şi pentru copiii lor - jurnalistul rămâne singura speranţă de salvare, mai binezis vocea, glasul comunităţii prin care se fac auzite strigătele de disperare. 
          Dacă instituţiile plătite chiar de ei, oamenii, nu le ascultă nevoile, nu vor să le ia în considerare păsul, nu rămâne decât o ultimă speranţă - STRIGĂTUL. Ce face un om când este copleşit de durere, când nu mai suportă ceva? Deschide gura şi strigă după ajutor. Gura prin care strigă el este PRESA! Eu cred că jurnalistul de azi, fie el tânăr sau bătrân, pe lângă toate celelalte calităţi absolut necesare acestei nobile profesii, trebuie să fie înarmat până în dinţi cu cea mai importantă calitate: CURAJUL. Avem sute, mii sau zeci de mii de jurnalişti în ţară, dar celor mai mulţi dintre aceştia le lipseşte curajul. Curajul de a se implica, de a investiga, de a merge până la capăt, de a scoate la lumină adevărul ascuns sub preş de autorităţi etc. etc.  Curajul de a spune lucrurilor pe nume, indiferent de repercusiuni. Dorinţa permanentă de a pătrunde cu investigaţia până acolo unde, la capătul firului, se află adevărul, fără să se oprească pe drum, în funcţie de interesele casei jurnalistice din care face parte. Unde  oare găsim astfel de adevăraţi profesionişti, care investighează până la capăt, chiar dacă la acel capăt se întrevede vinovăţia celui pe care, până ieri, îl venera? Credeţi că există aşa ceva? Eu nu cred!
        Duşmanul de moarte al jurnalismului de azi, elementul primordial care l-a deturnat pe jurnalist de la menirea sa, este POLITICUL. Acest monstru cu multe capete a devenit, din păcate, barometrul, instrumentul fals de măsură pentru adevăr. Un adevăr tot mai greu de identificat. Unii dintre ziarişti, fie ei şi tineri, aşează tot mai mult adevărul de partea politică pe care o agreează, abandonând obiectivitatea în detrimentul interesului de grup, partinic sau material, ceea ce este foarte greu de acceptat.
Evident, cei înşelaţi, manipulaţi, duşi de nas, persiflaţi şi desconsideraţi, suntem noi, cei mulţi, nevoiţi să citim ce ni se oferă, fără termen de garanţie. Ar fi interesant ca acest produs de presă - INFORMAŢIA -  să fie însoţit de un termen de garanţie, ca orice alt produs pe care îl cumpărăm. O informaţie trunchiată, falsă, deteriorată, să se întoarcă la furnizor şi să fim despăgubiţi pentru îndobitocirea la care suntem supuşi  ca urmare a consumului de informaţie falsă.
Oricine poate vedea cum presa românească s-a împărţit în două tabere de o adversitate ieşită din comun: presa Pro Băsescu şi Contra Băsescu. Vi se pare normal ca într-o ţară despre care ne place să spunem că este democrată, bazată pe lege, pe statul de drept, să avem ca politică de stat la cel mai înalt nivel dezbinarea şi ura, alimentate tocmai de instituţia care ar trebui să ne împace, să ne unească, să ne armonizeze? Or Presa, astfel împărţită, în două tabere radicalizate, uită, de cele mai multe ori, de principiile sale care ar trebui să o guverneze. Amintesc aici doar câteva:  acurateţea, corectitudinea, deschiderea spre adevăr, transparenţa, viziunea exactă şi reală! Evită să fii părtinitor! Prezintă mai multe puncte de vedere sau perspective!
Orbiţi de dezbinarea politică actuală, jurnaliştii noştri tind să devină tot mai vulnerabili în faţa adevărului, atât ei, dar şi noi toţi, cei consumatori ai produsului final – o informaţie bolnavă, nocivă, ce poate alimenta cu uşurinţă destabilizări sociale grave, aşa cum se întâmplă astăzi în foarte multe locuri din lume.
Îndemnul către tinerii jurnalişti este acela de a fi curajoşi  şi buni profesionişti, ambele clădite pe o scară trainică a demnităţii personale. Să nu se lase transformaţi în arme de luptă mânuite conform bunului plac al balaurului cu multe capete ascuns peste tot în societatea noastră – Politicul.

Gheorghiţă Mocanu

---