Home | National | COLOANA de stiri internationale:Breivik vrea o medalie pentru crimele sale

COLOANA de stiri internationale:Breivik vrea o medalie pentru crimele sale

Publicat de 124 vizualizari 0 comentarii
Dimensiune text: Decrease font Enlarge font
COLOANA de stiri internationale:Breivik vrea o medalie pentru crimele sale

Norvegianul Anders Breivik, care a ucis 77 de persoane în luna iulie 2011, a declarat în faţa judecătorilor că merită o medalie pentru masacrul comis, el cerînd tribunalui din Oslo să fie pus imediat în libertate,

În timpul ultimei audieri programate înaintea începerii procesului, Breivik a insistat asupra faptului că atacul său a fost de fapt o măsură de profilaxie împotriva trădătorilor de ţară şi a cerut punerea sa în libertate de urgenţă întrucît nu accepta arestarea. Breivik, care anul trecut a fost declarat iresponsabil din punct de vedere penal, într-un raport puternic controversat, a "zîmbit superior" în timp ce făcea aceste remarci. El şi-a întins mîinile în ceea ce avocatul său Geir Lippestad a spus că este "un fel de salut al extremei drepte". La audieri au fost prezente peste 100 de persoane care au supravieţuit masacrului sau rude ale celor ucişi în 22 iulie 2011. Audierile vor stabili dacă extremistul va rămîne în arest pînă la începerea procesului sau va fi eliberat. Judecătorul Wenche Gjelsten a cerut ca Breivik să rămînă în custodie pînă la începerea procesului, la 16 aprilie. Dacă va fi găsit vinovat la acuzaţiile de terorism, Breivik riscă 21 de ani de închisoare.

FBI îşi va concentra atenţia asupra extremiştilor americani

Poliţia federală americană a anunţat că vrea "să se concentreze pe ameninţarea" tot mai mare pentru Statele Unite reprezentată de extremiştii americani care resping autoritatea administraţiei centrale, în scopul de a "împiedica" un alt atentat ca cel din Oklahoma City din 1995. Aceşti extremişti resping autoritatea administraţiei şi legile federale şi locale. Ei refuză să plătească impozitele, nu recunosc moneda americană şi recurg adeseori la violenţă şi acte ilegale, potrivit FBI. Ca şi în cazul atentatului din Oklahoma City, "pot fi lupi singuratici atît de furioşi (...) încât să se lanseze într-o violenţă devastatoare", a declarat Stuart McArthur, director adjunct al departamentului de combatere a terorismului din cadrul FBI. "O parte din misiunea noastră constă în detectarea şi împiedicarea (acestui tip de ameninţare) înainte ca ea să ia acest drum". Atentatul din Oklahoma City a provocat moartea a 168 de persoane la 19 aprilie 1995. Autorul său principal, Timothy McVeigh, condamnat la moarte şi executat în 2001, a fost interceptat deoarece conducea o maşină fără plăcuţe de înmatriculare.

Patriarhul Constantinopolului va fi consultat pentru noua Constituţie a Turciei

Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului a fost invitat să participe la lucrările Parlamentului turc privind redactarea noii Constituţii, pentru a fi consultat în problema minorităţilor religioase. Patriarhul ecumenic al Patriarhiei de Constantinopol, care constituie în mod simbolic cea mai înaltă autoritate canonică a lumii creştin-ortodoxe, a acceptat invitaţia adresată de o comisie legislativă specială de a se prezenta la Parlament în a doua parte a lunii februarie, pentru "a-şi expune opiniile" în problema religioasă. Vor fi de asemenea consultaţi lideri ai altor comunităţi religioase, precum cea armeană, siriacă şi evreiască. Guvernul islamo-conservator turc şi-a stabilit drept principal obiectiv redactarea unei noi Constituţii pînă la jumătatea lunii mai 2012. Elaborarea viitoarei Legi Fundamentale turce, care urmează să înlocuiască Constituţia turcă datînd după lovitura de stat militară din 1980, înaintează cu dificultate şi este posibil să nu fie finalizată pînă la sfîrşitul acestui an, conform analiştilor politici. Turcia, care numără peste 76.800.000 locuitori din care peste 99% sînt musulmani, în majoritate suniţi, şi care aspiră să adere la Uniunea Europeană, este atenţionată constant de diferite foruri europene să-şi rezolve problema minorităţilor religioase.

Grecia nu primeşte nici un ban de la Bruxelles pentru a stăvili valul de imigranţi

Comisia Europeană a anunţat ieri că a refuzat cererea Atenei de a cofinanţa construirea unei bariere de sîrmă ghimpată la frontiera Greciei cu Turcia pentru a stăvili afluxul de imigranţi clandestini şi a avertizat autorităţile elene în legătură cu orice încălcare a drepturilor omului. Comisarul Cecilia Malmstrom, însărcinată cu afaceri interne şi imigraţie, "a refuzat", deoarece ea consideră că ridicarea acestei bariere este o măsură pe termen scurt, care nu rezolvă problemele". Ridicarea barierei a fost cerută de către mai multe state ale UE, îndeosebi de către Franţa, în pofida reticenţelor din partea Comisiei Europene. Ea vizează stăvilirea afluxului de imigranţi care tranzitează Turcia şi intră ilegal în Grecia pentru a ajunge apoi în alte state ale UE. Grecia reprezintă una din frontierele externe ale spaţiului Schengen şi vulnerabilitatea sa a devenit un subiect de tensiuni între ţările membre ale spaţiului liberei circulaţii. Franţa şi Germania s-au aliat unora dintre partenerii lor în vederea restabilirii controalelor la frontierele naţionale ale ţărilor din Schengen în caz de presiune migratorie puternică la o frontieră externă a spaţiului.

Ambasadorii europeni pleacă din Siria. Ministrul rus de Externe, musafirul regimului

Franţa îşi recheamă pentru consultări ambasadorul în Siria, Eric Chevallier, decizie care urmează măsurilor similare luate de mai multe ţări europene. "În urma agravării represiunii regimului de la Damasc împotriva populaţiei sale, autorităţile franceze au decis rechemarea pentru consultări a ambasadorului Franţei în Siria", a precizat purtătorul de cuvînt al ministerului, Bernard Valero. Italia a anunţat anterior rechemarea ambasadorului său în Siria "pentru consultări", menţinînd însă deschisă ambasada. Luni, Marea Britanie a anunţat, de asemenea, rechemarea ambasadorului său pentru consultări, din cauza represiunii conduse de regimul lui Bashar al-Assad. În schimb, Rusia şi-a trimis ministrul de Externe la Damasc. Serghei Lavrov i-a spus ieri preşedintelui sirian Bashar al-Assad că Moscova vrea să vadă pacea instaurată în lumea arabă. Potrivit afirmaţiilor lui Lavrov, liderul sirian l-a asigurat că este decis să pună punct violenţelor şi să accepte extinderea misiunii Ligii Arabe în Siria, dar nu e prima dată cînd al-Assad face asemenea promisiuni. Între timp, forţele siriene au reluat bombardamentele asupra localităţii Homs, un focar al opoziţiei şi protestelor contra regimului de la Damasc.

Exerciţii militare pe coasta de est a SUA

Statele Unite şi alte opt ţări sînt antrenate pînă la jumătatea acestei luni într-un amplu exerciţiu militar de-a lungul coastei de est a SUA. Exerciţiul, supranumit "Bold Alligator" ("Aligatorul îndrăzneţ"), este menit să testeze nivelul de pregătire a forţelor dacă ar fi confruntate cu o ameninţare similară celei pe care o reprezintă Iranul, relatează Agerpres. Este pentru prima dată cînd manevrele desfăşurate în SUA sînt deschise şi participării altor ţări. Este şi "cel mai important exerciţiu amfibiu din ultimii zece ani", a afirmat amiralul John Harvey, care răspunde de flota americană. La manevre iau parte 25 de nave şi 20.000 de militari americani, 650 de militari francezi şi unităţi ale forţelor navale canadiene, olandeze şi britanice, dar şi ofiţeri de legătură italieni, spanioli, neozeelandezi şi australieni. Oficial, scopul manevrelor este de a "revigora şi întări competenţele amfibii" ale SUA, la 10 ani după declanşarea războaielor din Irak şi Afganistan, afirmă organizatorii.

Franţa a consumat mai mult decît a produs

Deficitul comercial extern al Franţei a stabilit o nouă valoare record în 2011, 69,59 miliarde de euro, în creştere cu 33% comparativ cu deficitul de 51,52 miliarde de euro înregistrat în 2010, a anunţat ieri Administraţia vamală franceză. În 2011 exporturile franceze au atins valoarea de 428,80 miliarde de euro (în creştere cu 8,6% comparativ cu 394,76 miliarde de euro în 2010), în timp ce importurile s-au ridicat la 498,39 miliarde de euro (în creştere cu 11% comparativ cu 446,28 miliarde de euro în 2010). "Creşterea semnificativă a importurilor se explică în principal prin scumpirea materiilor prime, care a contribuit la creşterea facturii energetice", a explicat Administraţia vamală franceză. Secretarul de stat în Ministerul Comerţului, Pierre Lellouche, a recunoscut că deficitul comercial extern al Franţei a depăşit precedenta valoare record de 56,2 miliarde euro înregistrată în 2008. Ponderea Franţei (a doua economie din zona euro) în comerţul global a scăzut semnificativ după 1990 de la 6,2% a 3,6%.

O fetiţă din România a "botezat" un satelit european de navigaţie

Satelitul se va numi "Irina" n acesta va face parte dintr-o reţea de 27 de sateliţi, cîţi membri numără UE, care va înlocui pe continentul nostru utilizarea sistemului american GPS şi va concura sistemul similar rusesc

Comisia Europeană a anunţat ieri cîştigătorul concursului de desene Galileo în România. Irina Măgureanu a fost desemnată cîştigătoare, de către un juriu naţional. Cîştigătorul din fiecare dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene va avea un satelit ce-i va purta prenumele şi va fi lansat în spaţiu. Astfel, un satelit purtînd numele de IRINA va fi parte a constelaţiei de sateliţi Galileo. Irina Măgureanu a fost aleasă cîştigătoare în România, dintre peste 220 de participanţi cu vîrste între 9 şi 11 ani, de către un juriu naţional format din astronomi şi alte personalităţi, printre care: Alexandrina Hristov (artistă în domeniul picturii, muzicii şi poeziei); Adrian Şonka (astronom, Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”) şi Virgiliu Pop (cercetător, Agenţia Spaţială Română). Desenul a fost realizat pe tabletă grafică, pe cerul înstelat fiind adăugate pe rînd Pămîntul, sateliţii şi norul de gaze în care stă scris Galileo, racheta, cometa, planeta Marte şi constelaţiile.
Concursul de desene a fost organizat de către Comisia Europeană şi a fost deschis participării tuturor copiilor cu vîrsta între 9-11 ani care trăiesc în ţările UE27. În fiecare dintre aceste ţări a fost ales un cîştigător naţional.
Programul Galileo este sistemul independent global de navigaţie prin satelit al Europei. Programul va lansa cel puţin 27 de sateliţi, permiţînd astfel Europei să rămînă în prima linie a tehnologiilor legate de spaţiu. Galileo este programul prin care Uniunea Europeană va dezvolta un sistem de navigaţie prin satelit sub control civil european. Sistemul va fi comparabil, iar pentru unele servicii interoperabil, cu sistemele GPS (SUA) şi Glonass (Rusia), funcţionînd în acelaşi timp independent de acestea.

Subscribe to comments feed Comentarii (0 publicate)

total: | afişare:

Spune-ţi părerea despre acest articol!

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Te rog să introduci codul din imagine:

Log in

Or you can

Connect with facebook

  • Trimite unui prieten Trimite pe mail
  • Versiune pentru imprimantă Versiune pentru imprimantă
  • Versiune text Versiune text

VOTEAZĂ ACEST ARTICOL

0

Ultimele stiri / locale

    Ultimele stiri nationale

    Intrebarea zilei

    Care dintre cele trei variante de stemă vi se pare cea mai potrivită pentru a reprezenta oraşul Focşani?

    Log in

    Or you can

    Connect with facebook

    Caută articole

    Newsletter

    Daca doresti sa primesti zilnic fluxul cu cele mai importante stiri din editia on-line a Ziarului de Vrancea inscrie-te aici cu adresa ta de e-mail
    Agerpres Realtime