Minciunile lui Tăriceanu, demascate de fosta soţie
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost contrazis în declaraţiile date la DNA de fosta sa soţie Ioana Valmar şi de fostul premier, Victor Ponta. Este vorba despre dosarul în care este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Notarul Ioana Valmar a fost audiat în calitate de martor în dosarul retrocedării ilegale a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, după ce Remus Truică ar fi vorbit cu Tăriceanu, la acea perioadă premier, şi ar fi convenit că actele notariale să fie făcute la cabinetul soţiei lui Tariceanu, potrivit Digi24. Şeful Senatului este acuzat de procurori că ar fi dat o declaraţie de martor în care ar fi încercat să-i acopere pe cei implicaţi în acest dosar.
Prin declaratia pe care a dat-o, Ioana Valmar a confirmat că Tăriceanu a ţinut legătura cu Dan Andronic şi Tal Silbestein, după ce aceştia i-au oferit consultanţă la alegerile din 2008. „Precizez că am participat la nunta lui Dan Andronic în anul 2007-2008 la care a fost prezent şi Tal”, a spus Ioana Valmar. „Pe Shimon Sheves l-am cunoscut la nuntă la Dan Andronic fiindu-ne prezentat de Tal. Eu am fost însoţită de fostul meu soţ Călin Popescu Tăriceanu şi am stat împreună cu Shimon Sheves şi soţia acestuia la masă. Nu-mi amintesc să fi lucrat pentru soţul meu în campanie”, a precizat Ioana Valmar „Pe Marcovici Marius l-am cunoscut în campania din perioada 2007-2008 făcând parte din echipa de campanie a lui Tal sau a lui Dan Andronic. Nu ştiu care era relaţia dintre Marcovici Marius şi cei doi, dar i-am văzut împreună, discutând strategii, chestiuni politice”, a spus Ioana Valmar. „Despre implicarea lui Tal Silberstein în procedurile de retrocedare a unor bunuri pretinse de Paul al României am aflat de la acesta la o masă în campanie, dar nu-mi amintesc să fi fost cineva de faţă. Tot atunci mi-a spus că partenerul său în această afacere este Remus Truică. Numele lui Beny Steimetz a fost pomenit în anumite discuţii la care am asistat dar nu-mi amintesc contextul”, a adăugat Ioana Valmar.