Național

Procurorul General: Ancheta privind OUG 13 va continua

Ziarul de Vrancea
28 feb 2017 649 vizualizări
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, ieri, că Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va continua ancheta în cazul OUG 13, şi nu va face evaluări ale legalităţii şi oportunităţii actelor adoptate de alte puteri.

“Am văzut decizia Curţii Constituţionale, evident că ea este obligatorie pentru toţi şi, raportat la motive, noi vom continua ancheta. Fără îndoială că Ministerul Public este sesizat cu aspectele penale ale problemelor, cu fapte penale concrete şi cu persoane concrete. Prin urmare, Ministerul Public nu va face evaluări ale legalităţii, ale oportunităţii actelor unei alte puteri, ci strict ne cantonăm la aspecte penale care ţin de competenţa Ministerului Public”, a spus Augustin Lazar. Procurorul a precizat că ancheta privind OUG 13  va continua întrucât procurorul este obligat, conform articolului 5 din Codul de procedura penală, să afle adevărul cu referire la persoanele, faptele şi împrejurările în care au fost comise faptele sesizare. Întrebat dacă procurorii vor cere aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a fostului ministru al Justiţiei, Florin Iordache, Lazăr a spus: “Vom vedea ce va face procurorul de caz".
Curtea Constituţională a admis, luni, că există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Guvern pe tema anchetei privind OUG 13. Sesizarea în acest sens a fost făcută de către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.