Național

Medic: Postul înseamnă mâncare făcută în casă

Ziarul de Vrancea
27 feb 2017 1439 vizualizări
Postul înseamnă mai multă asceză, mâncare puţină, făcută în casă, cu ulei presat la rece, adăugat cu multă zgârcenie, doar în unele mâncăruri, spune Simona Tivadar, medic primar diabet şi boli de nutriţie

Ea îi sfătuieşte pe cei care nu pot să ţină postul decât dacă mănâncă margarină, soia, foietaj şi salate „înecate” în ulei, care mai mult îmbolnăvesc şi îngraşă, să-i lase pe alţii să-l ţină. "Eu  postesc fără carne. Mănânc aproape numai peşte, brânzeturi şi, din când în când, ouă. Iarna mănânc, uneori, vită, porc sau oaie, curăţând la micron grăsimea în exces. Cred că pateul vegetal, margarina, produsele «de post» fabricate «de casă», sunt copii pseudocomestibile ale tabloului lui Mendeleev, dubitabil igienice, iar foietajele, pateurile şi plăcintele vândute din abundenţă în patiserii în această perioadă înfundă coronarele, din cauza grăsimilor saturate, adică rele”, explică medicul Simona Tivadar. Ea precizează că produsele din soia precum şniţelul, cârnaţii, crenvurştii, laptele şi brânza, nu sunt altceva decât dorinţa de a păstra ideea că mâncăm de post, dar avem imaginea produselor din carne. "Dacă salata cu cartofi este înecată în ulei, îmbunătăţită cu seminţe de floarea-soarelui şi dovleac, nu va plăcea colecistului. Ghiftuiala cu produse de acest fel nu are legătură cu postul", explică Simona Tivadar.
Medicul nutriţionist mai spune că din copilărie îşi aminteşte că postul înseamnă asceză, mâncare cât mai simplă, făcută în casă. "Plăcinte cu varză şi lobodă coapte în cuptorul de pâine, ulei de la «moara» satului, obţinut prin reală presare la rece, între pietre şi adaugat cu multă parcimonie în unele mâncăruri, dar doar în zilele cu dezlegare la untdelemn. Câteva fructe uscate sau nuci, mămăligă şi fasole, cartofi copţi cu salată de varză murată sau zeamă de varză, că v-am mai spus doar că bunicii mele şi babelor din sat le stătea gândul doar la antioxidanţi şi bifiduşi”, arată Simona Tivadar.
Ea le spune celor care nu pot ţine postul cu mâncare sănătoasă, făcută în casă şi aleg produse care mai mult îmbolnăvesc, îngraşă, cresc colesterolul şi trigliceridele, să îi lase pe alţii să îl ţină. "Mâncaţi miercurea şi vinerea doar legume şi fructe, nu drăcuiţi în trafic şi veţi fi mai aproape de Rai. Altfel vă apropiaţi mai mult de bypass-ul coronarian sau veşnica pomenire, nu neapărat duioasă", mai spune medicul.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.