Național

Tensiuni în PRU: Conducerea l-a demis pe preşedintele Diaconu

Ziarul de Vrancea
5 feb 2017 688 vizualizări
Biroul Permanent al Partidului România Unită a decis, sâmbătă, demiterea lui Bogdan Diaconu de la conducerea partidului invocând ”nereguli financiare grave” şi susţinerea de către Diaconu a OUG 13/2017.

Totodată, s-a decis ca prim-vicepreşedintele Robert Bugă să îndelinească atribuţiile de preşedinte PRU până la organizarea Congresului. Tot sâmbătă, a avut o altă şedinţă a conducerii PRU, la care au participat cei care îl susţin pe Bogdan Diaconu, şi unde s-a decis convocarea unui Congres Extraordinar.
În schimb, cei care au decis demiterea lui Diaconu susţin că şedinţa pe care acesta a convocat-o este nestatutară întrucât au participat doar 9 dintre cei 22 de membri ai conducerii. ”Totodată, hotărârile luate cu această ocazie de grupul din jurul lui Bogdan Diaconu sunt nule de drept, fiind adoptate cu votul unei persoane condamnate penal definitiv, care nu are dreptul să fie nici măcar simplu membru al partidului”, se arată în comunicatul PRU. Partidul România Unită, al cărui membru este şi omul de afaceri Sebastian Ghiţă, nu a reuşit să depăşească pragul de 5% la alegerile din 11 decembrie, necesar pentru accederea în Parlament.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.