Național

Zeci de mii de romani cer demisia Avocatului Poporului

Ziarul de Vrancea
6 ian 2017 1535 vizualizări
Liberalii cer demisia Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, acuzându-l că a devenit apărătorul "unor interese private ale unui politician condamnat", şi spun că majoritatea PSD-ALDE are ca scop "ocuparea statului".

"PNL cere demisia lui Victor Ciorbea din funcţia de Avocat al Poporului, care a abandonat rolul, misiunea şi atribuţiile instituţiei pe care o conduce şi probează, nu pentru prima oară, lipsa profesionalismului necesar demnităţii pe care ratează să o reprezinte cu onoare şi ştiinţă de carte", spune prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, într-un comunicat de presă.
El se declară "încrezător" că judecătorii Curţii Constituţionale vor respecta legea şi vor respinge contestaţia Avocatului Poporului. "Demisia sa este un minim act de reparaţie morală pentru interesele publice, după care dl Ciorbea poate deveni avocat cu simbrie al domnului Dragnea", mai spune Predoiu.
În paralel, a apărut o petiţie online prin care se cere demisia lui Victor Ciorbea. Pană vineri la pranz, petiţia a fost semnată de peste 40.000 de romani.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.