Național

Dosar penal după înregistrarea în catre Băsescu vorbeşte despre informaţii primite din dosare

Ziarul de Vrancea
4 ian 2017 700 vizualizări
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a deschis, ieri, dosar penal după înregistrarea audio prezentată de Sebastian Ghiţă în care Traian Băsescu vorbeşte despre informaţii pe care le primea din dosare aflate în curs de soluţionare.

Procurorii s-au autosesizat în acest caz, după informaţiile publicate în mass-media privind posibile imixtiuni în actul de justiţie, în urma înregistrării care a fost făcută publică de fostul deputat Sebastian Ghiţă şi în care este redat un dialog între fostul preşedinte Traian Băsescu şi o altă persoană cu care discuta despre informaţii pe care le-ar fi primit legat de dosare aflate în curs de soluţionare.
Fostul deputat Sebastian Ghiţă, care de la dispariţia sa în urmă cu două săptămâni a avut patru apariţii la postul de televiziune pe care îl controlează, a prezentat, marţi seara, o înregistrare audio în care Traian Băsescu discuta despre dosarul lui Dan Voiculescu, invocând şi numele judecătoarei Camelia Bogdan, dar şi pe cele ale procurorului şef al DNA Codruţa Kovesi şi pe al prim-adjunctului SRI Florian Coldea. Într-o înregistrare anterioară, Ghiţă afirmase că Traian Băsescu i-a spus că are înregistrări cu "felul în care a fost plănuită închiderea lui Voiculescu".
Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris pe pagina sa de Facebook că recunoaşte înregistrările făcute publice de Sebastian Ghiţă, precizând că sunt din ”discuţii private” din ultimele luni ale anului 2016, dar că acestea au fost editate ”ceea ce este de natură a crea unele confunzii”.
Conform înregistrării făcute publice, Băsescu transmite unui interlocutor că are înregistrări cu toţi, sugerând că este vorba despre un stat mafiot şi despre nemulţumirea faţă de faptul că judecătoarea Bogdan a intrat în dosarul ginerelui.
Ulterior, judecătoarea Camelia Bogdan, cea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu, a spus că nu a avut niciodată o întrevedere cu Coldea sau cu Băsescu şi că nimeni nu i-a sugerat vreo soluţie în acest dosar. "Cel mai grav mi se pare că sub paravanul libertăţii de expresie se vehiculează ideea că în Justiţie se aranjează dosare şi că există magistraţi executanţi. În ceea ce mă priveşte, am formulat o cerere de apărare a reputaţiei şi consider că incumba CSM-ului, Inspecţiei Judiciare, CNA-ului şi organelor de urmărire penală să pună capăt acestui atac fără precedent la Justiţie... este un atac împotriva statului de drept, în esenţă", a precizat Camelia Bogdan. Ea a negat faptul că a avut vreo întâlnire cu fostul preşedinte Traian Băsescu şi a spus că nu i s-a cerut niciodată pronunţarea vreunei soluţii în dosare. "Mie nu mi s-a cerut niciodată în cariera mea de nimeni pronunţarea vreunei soluţii în dosarele pe care le-am avut de soluţionat şi mi se pare de neconceput ideea în sine", a precizat Camelia Bogdan.
Ea a adăugat că îşi rezervă dreptul de a-l acţiona în instanţă pe Sebastian Ghiţă.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.