Național

Spionii israelieni şi-au recunoscut vinovăţia

Ziarul de Vrancea
25 oct 2016 560 vizualizări
Cei doi ar putea scăpa cu o pedeapsă de închisoare cu suspendare

Israelienii David Geclowicz şi Ron Weiner, acuzaţi că au spionat-o pe procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, şi-au recunoscut vinovăţia, în dosarul “Black Cube”. În urma acordului cu procurorii va fi propusă instanţei condamnarea lor la o pedeapsă de trei ani de închisaore cu suspendare. Judecătorii vor decide dacă acceptă propunerea procurorilor sau dacă cei doi israelieni vor primi alte pedepse după judecare.
Ron Weiner este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice, iar David Geclowicz de complicitate la aceste infracţiuni.
În dosarul “Black Cube” sunt cercetaţi în continuare de procurorii DIICOT fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir şi Yossi Barkshtein, ultimul fiind angajat al firmei israeliene de investigaţii. Dragomir este în arest preventiv din 14 septembrie, iar pe numele lui Barkshtein a fost emis din 8 august un mandat de arestare preventivă în lipsă.
Potrivit procurorilor DIICOT, Daniel Dragomir ar fi luat legătura cu un reprezentant al companiei israeliene Black Cube, căruia i-a spus că vrea denigrarea unor persoane pe care le considera responsabile pentru trimiterea lui în judecată de către DNA, cerând demararea operaţiunii „Tornado”. Potrivit unor surse judiciare, şi alte persoane cu dosare la DNA ar fi plătit pentru spionarea Codruţei Kovesi.

SRI: Conducerea SRI nu este implicată în dosarul “Black Cube”

Serviciul Român de Informaţii a respins ieri afirmaţiile potrivit cărora directorul instituţiei, Eduard Hellvig, este implicat în dosarul “Black Cube”.
“Menţionam că niciodată, în nicio situaţie şi în niciun context directorul SRI nu a discutat direct sau indirect cu persoanele cercetate de procurori în acest dosar”, arată SRI, în legătură cu “speculaţiile apărute în spaţiul public” în care numele lui Eduard Hellvig este menţionat “de către persoane faţă de care se efectuează urmărirea penală”. SRI precizează că a contribuit determinant, “cu aprobarea directorului şi potrivit competenţelor legale”, la furnizarea de informaţii relevante care au condus la începerea urmăririi penale în dosarul “Black Cube”.
Potrivit stiripesurse.ro, care citează informaţii dintr-un document, agenţii firmei Black Cube anchetaţi la Bucureşti pentru spionarea procurorului-şef al DNA, Codruţa Koveşi, ar fi avut autorizare specială de la Serviciul Român de Informaţii. “În document se spune că misiunea agenţilor israelieni ai Black Cube era una autorizată la cel mai înalt nivel şi că urmau să primească sprijin şi să funcţioneze ca celulă a SRI, iar şeful operativ al SRI (generalul Florian Coldea - n.r.) nu trebuia să ştie de operaţiune”, arată stiripesurse.ro.
Potrivit Evenimentului zilei, directorul general Black Cube, Dan Zorella, ar fi arătat, în declaraţia dată în calitate de martor, când a fost audiat în sistem videoconferinţă, că Daniel Dragomir i-a spus că deşi nu mai lucrează la SRI, a rămas un personaj în umbra serviciului. Şeful Black Cube ar mai fi spus că a fost convins de fostul ofiţer SRI că demersul spionării este susţinut de directorul SRI Eduard Hellvig şi de preşedintele Klaus Iohannis. În afară de înregistrarea discuţiei cu Daniel Dragomir, şeful Black Cube nu ar avea alte probe care să susţină afirmaţia sa că demersul firmei avea aprobarea de la cel mai înalt nivel din România.
Dan Zorella ar fi susţinut că a luat legătura cu fostul şef al Mossad, Meir Dagan, care i-ar fi confirmat printr-un "ok". Fostul şef al Mossad a murit la începutul anului şi nu ar există nicio dovadă că Zorella a luat legătura cu el.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.