Național

IPS Teodosie: Pe mine nu mă afectează acuzaţiile, dar afectează Biserica

Ziarul de Vrancea
24 oct 2016 589 vizualizări
”O penibilă faptă de corupţie”, a catalogat avocatul prelatului acuzaţiile DNA privind şpaga de 500 de euro încasată de preot

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a declarat ieri, după ce a iesit de la Curtea de Apel Constanţa, unde s-a judecat cererea sa de revocare a controlului judiciar, că şi-a susţinut nevinovăţia şi că pe el nu îl afectează că este ”acuzat pe nedrept”, dar că ”afectează Biserica”. Totodată, avocatul înaltului prelat a afirmat că acuzaţiile procurorilor sunt nefondate. ”Am avut ocazia să susţin nevinovăţia pentru că cele inciminate nu există. Atât am de spus. Şi am întrebat cui foloseşte să umilească Biserica. Pe mine, personal, nu mă afectează că sunt acuzat pe nedrept, dar afectează Biserica, pentru că reprezint Biserica. Probele se vor dovedi că, de fapt, nu s-au găsit”, a declarat IPS Teodosie, ieri la prânz, la ieşire din sala de judecată. Avocatul Arhiepiscopului Tomisului, Maria Vasii, a afirmat că acuzaţiile aduse acestuia nu sunt fondate pe dovezi şi că, în opinia sa, şi procurorii vor ajunge la aceeaşi concluzie. ”Se vorbeşte că arhiepiscopul Tomisului a încasat anumite subvenţii de la APIA pentru acea cultură de vie de la Nazarcea. V-aş ruga să aveţi în vedere că discutăm nu de 350 de hectare, atât este întreaga suprafaţă, ce cuprinde şi suprafeţele arabile sau păşune, discutăm de aproximativ 117 hectare de vie. Nu numai că fondurile de la APIA nu au ajuns, ci Arhiepiscopia a alocat fonduri foarte importante pentru susţinerea acestei culturi, sigur că erau neîndestulătoare”, a afirmat Maria Vasii. Vasii susţine că subvenţiile au fost folosite în scopul în care au fost luate şi că nu IPS Teodosie s-a ocupat de vie, ci avea un departament în acest sens.

"Nici nu vede câţi bani sunt acolo, doar refuză vehement"

Referitor la cealaltă acuzaţie a procurorilor în cazul arhiepiscopului Tomisului, luare de mită, Maria Vasii a spus că există la dosar interceptări care arată că arhiepiscopul refuză să primească plicul cu bani. ”Această penibilă faptă de corupţie, 500 de euro. Discutăm cu toţii dacă înaltul prelat, care aparţine unei biserici autocefale, separate de ierarhia de stat, poate avea calitatea de funcţionar public, ca să răspundă pentru luare de mită. La dosar sunt interceptări care arată refuzul vehement pe care dânsul îl adresează celui care întinde plicul cu cei 500 de euro. Nici nu vede câţi sunt acolo, doar refuză vehement. Avem dreptul să spunem că acuzaţia este nefondată”, a mai declarat Vasii, care a precizat că de la instanţă va merge la DNA pentru a depune documente care dovedesc nevinovăţia arhiepiscopului.
În timp ce IPS Teodosie ieşea din sediul instanţei, o femeie s-a pus în faţa presei ca să îl apere pe arhiepiscop, spunând că acesta ”e omul lui Dumnezeu”.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.