Național

Abateri ale medicului care a intervenit la Gyuri Pascu

Ziarul de Vrancea
29 sep 2016 654 vizualizări
Doctorul riscă o sancţiune maxim 10% din salariu pe trei luni, dar nu şi desfacerea contractului de muncă

Medicul de pe prima ambulanţă care a intervenit în cazul lui Ioan Gyuri Pascu nu a folosit corespunzător trusa medicală, respectiv nu a luat aparatul EKG şi nici nu a consemnat în fişă că i-ar fi propus pacientului să îl transporte la spital, dar acesta ar fi refuzat, s-a stabilit în urma anchetei interne făcute la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov (SABIF), potrivit managerului acestei instituţii, Alis Grasu. "Pentru aceste abateri, comisia a solicitat Comitetului Director al SABIF sancţionarea disciplinară a medicului, în conformitate cu prevederile Codului Muncii", a declarat, ieri, Alis Grasu, care a precizat că va avea loc o şedinţă a conducerii SABIF prntru stabilirea sancţiunii în cazul medicului. În ceea ce priveşte acuzaţia de malpraxis, Comisia de disciplină a SABIF şi-a declinat competenţa şi a solicitat înaintarea dosarului către Colegiul Medicilor Bucureşti.

 Întrebată dacă a vorbit cu medicul şi dacă acesta şi-a pus vreodată întrebarea dacă ar trebui să-i facă artistului o electrocardiogramă, Alis Grasu a spus: ”Nu am fost membră în această comisie, dar rezultatul comisiei mi-a fost aşa cum vi l-am comunicat, nu am date suplimentare legate de declaraţia medicului”. De asemenea, întrebată dacă ar fi trebuit să i se facă o electrocardiogramă lui Ioan Gyuri Pascu, Alis Grasu a spus: ”Este o problemă pe care ar trebui să o elucideze, coroborând datele cu examenul anatomo-patologic, Colegiul Medicilor”.

Ea a mai spus că a fost anunţată despre acest caz în dimineaţa în care artistul a decedat, menţionând că primul anunţ l-a primit de la medicul coordonator în jurul orei 05.30. ”La raportul de gardă, la ora 8.00, s-a discutat acest caz şi în acel moment ne-am şi autosesizat şi am început cercetarea administrativă”, a spus Alis Grasu, menţionând că medicul i-a comunicat că ”toţi parametrii pacientului erau normali, că nu se impunea efectuarea unei electrocardiograme şi că nimic nu a pledat către o afecţiune cardiacă”.

Managerul SABIF a mai spus că, fiind vorba despre un medic care nu a mai avut nicio abatere, trebuie analizată situaţia într-un ”mod particular”: ”Poate primi ca sancţiune maxim 10% pe trei luni, în niciun caz desfacerea contractului de muncă, până când organele abilitate nu-şi spun cuvântul”.

 


 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Cetatean, acum 2727 zile, 1 ora, 51 minute, 58 secunde
Chiar,nu inteleg! Maxim 10% din salariu pe 3 luni!!!! In cazul unui accident cu victime se pot lua ani de puscarie,dar in cazul unui Dr.nu se intampla nimic daca ii moare un pacient din vina lui, din citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.