Național

Judecătorii i-au închis uşa în nas celui mai bogat roman

Ziarul de Vrancea
31 aug 2015 759 vizualizări
Cererea de eliberare condiţionată înaintată de Ioan Niculae, după ce a executat aproape cinci luni din pedeapsa de doi ani şi jumătate în dosarul "Mită la PSD", a fost respinsă, ieri, de Judecătoria Găeşti.

Ioan Niculae îşi va executa în continuare pedeapsa în Penitenciarul Găeşti şi mai poate introduce o cerere de eliberare condiţionată la 60 de zile de la momentul în care comisia din penitenciar i-a examinat-o pe cea de faţă.
Avocatul omului de afaceri a declarat că acesta merită să fie eliberat după ce, în cele cinci luni de detenţie, a scris cinci cărţi. Cărţile semnate de Ioan Niculae sunt în domenii precum agricultura şi chimia, în care de altfel omul de afaceri are investiţii. Două dintre volume se intitulează "Bioetanolul, combustibilul viitorului" şi "Valorificarea energetică a biomasei".
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe patronul grupului S.C. Interagro S.A. Ioan Niculae, pe 2 aprilie, la doi ani şi şase luni de închisoare în doarul "mită la PSD".  Procurorii arătau, în rechizitoriu, că în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a PSD pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC Interagro SA, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD, Mircea Geoană. În schimbul banilor oferiţi, Ioan Niculae ar fi solicitat ca, în cazul câştigării alegerilor de către candidatul PSD, să fie desemnate persoane care să îi susţină interesele la conducerea Ministerului Economiei, precum şi la nivelul celor două societăţi naţionale ce aveau ca obiect gestionarea şi distribuirea gazului natural (SNTGN Transgaz şi SNGN Romgaz SA).



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.