Național

Concediul paternal, prelungit în primele două luni de la naşterea copilului

Ziarul de Vrancea
5 iul 2015 641 vizualizări
Concediul paternal ar putea fi prelungit la zece zile şi acordat în primele două luni de la naşterea copilului, potrivit unui proiect de lege iniţiat de unsprezece senatori ai PNL şi un senator independent.

Potrivit proiectului de lege, concediul parternal se acordă, la cerere, în primele două luni de la naşterea copilului şi este de zece zile lucrătoare. Legislaţia actuală referitoare la concediul paternal prevede concediu de cinci zile lucrătoare şi se acordă în primele opt săptămâni de la naşterea copilului. "Indemnizaţia pentru concediul paternal se plăteşte integral din fondul de salarii al unităţii şi este egală cu salariul corespunzător perioadei respective", potrivit proiectului de lege. Schimbarea legislaţiei referitoare la concediul paternal este motivată de importanţa şi contextul în care "toate actele de natură administrativă legate de naşterea copilului şi înregistrarea sa legală necesită o anumită perioadă de timp alocat, fapt pentru care respectivul tată trebuie să-şi ia concediu".
Iniţiatorii proiectului consideră că rezolvarea actelor administrative poate dura mai mult de cinci zile, iar "nerezolvarea acestora atrage după sine posibilitatea unor pierderi de natură financiară sau juridică pentru beneficiari". De asemenea, terminologia din legislaţia actuală, de "primele opt săptămâni", nu este relevantă, consideră iniţiatorii, iar în unele cazuri, rezolvarea acestor acte poate dura până la două luni, "ţinând cont de aparatul birocratic instituţional care rezolvă în mod variat o serie de cereri".
Senatul este prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.