Național

Băsescu: Nu există risc mai mare decât să aduci studenţi musulmani în ţară

Ziarul de Vrancea
5 iul 2015 633 vizualizări
Fostul şef al statului a criticat, astfel, construcţia în Bucureşti a celei mai mari moschei de Europa, proiect girat de guvernul Ponta

Fostul preşedinte Traian Băsescu a criticat ieri proiectul de construire a celei mai mari moschei din Europa la Bucureşti, considerând că aducerea studenţilor musulmani în ţară reprezintă "cel mai mare risc". "Avem un premier care stă pitit pe la Istanbul. Şchiop, dar a luat decizia cu moscheea, ceea ce ne face să ne gândim că a fost operat la cap, nu la picior. E o poveste, dacă n-ar fi tragică, ar fi comică (...) Astfel de decizii sunt nesăbuite, dacă nu chiar antinaţionale. Avem o minoritate de 60-70.000 de musulmani, avem moschei la Constanţa, dar să faci cea mai mare moschee din Europa şi să aduci 600.000 de studenţi mulsulmani.(...) Nu există risc mai mare decât să aduci studenţi musulmani în ţară", a spus fostul preşedinte, la o întrunire a PMP, care s-a desfăşurat la Piteşti.
Fostul preşedinte consideră că această decizie trebuie discutat în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi că proiectul trebuie respins.
Guvernul a decis printr-o hotărâre de guvern, să ofere Muftiatului Cultului Musulmanilor un teren de peste 11.000 de metri pătraţi în Bucureşti, pe o perioadă de 49 de ani, pentru construirea celei mai mari moschei din Europa. Terenul respectiv este situat lângă Centrul Expoziţional Romexpo, iar valoarea sa ar fi estimată la patru milioane de euro. Singura condiţie pe care a impus-o guvernul este ca lucrările de construcţie a moscheei să înceapă în trei ani.
Fondurile pentru construire vor fi asigurate de către statul turc. Moscheea va avea o capacitate de 2000 de persoane.
Statisticile oficiale arată că în Bucureşti trăiesc aproape 10.000 de musulmani. Aproape jumătate sunt cetăţeni străini, veniţi cu afaceri, la studii, prin căsătorii sau cu alte interese. Cea mai mare comunitate musulmană din România se află însă în Dobrogea şi numără peste 70.000 de persoane.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.