Național

Cum ne apăra Codruţa de ruşi

Ziarul de Vrancea
26 mar 2015 489 vizualizări
Campaniile anticorupţie din Romania consolidează Europa în confruntarea cu Rusia, comentează Financial Times.

Procurorii români acuză un fost ministru de Finanţe că a ascuns trei lingouri de aur, 90.000 de dolari şi un tablou semnat de un pictor impresionist francez în seiful unui prieten, relatează FT. Un judecător spaniol apreciază că Partidul Popular (PP) de guvernământ a fost implicat în activităţi ilegale de finanţare în perioada 1990-2008, iar cazul ar trebui să ajungă în instanţă.
În Italia, ministrul Transporturilor a demisionat în condiţiile în care zeci de oficiali guvernamentali şi oameni de afaceri sunt investigaţi, sub suspiciunea de implicare în contracte publice falsificate, în valoare de 25 de miliarde de euro. Între timp, partidul britanic antieuropean UKIP l-a exclus pe unul dintre eurodeputaţii săi pentru o tentativă de a mări exagerat o notă de plată. Cele patru incidente, care s-au petrecut luna aceasta, arată că procurorii, judecătorii şi chiar liderii politici din cea mai mare parte a Europei sunt mai serioşi în ceea ce priveşte descoperirea şi pedepsirea actelor de corupţie.
În principiu, asaltul politic şi juridic împotriva corupţiei ar trebui să consolideze Europa în confruntarea sa cu Rusia, deoarece scandalurile de corupţie care discreditează politica europeană reprezintă un dar pentru propagandiştii de la Moscova, care ironizează presupusa degenerare a sistemelor politice şi valorile etice europene.
Campania Europei împotriva corupţiei, deşi încă neuniformă, este o recunoaştere a faptului că, pe fondul problemelor financiare şi măsurilor de austeritate, societatea îşi pierde răbdarea faţă de comportamentul neadecvat al liderilor săi. Pentru politicieni, eşecul de a combate corupţia sau lipsa încercărilor în acest sens riscă să împingă alegătorii spre partidele populiste de dreapta şi de stânga.
Cea mai mare transformare s-a produs însă în România, scrie FT, unde Darius Vâlcov a demisionat luna aceasta din funcţia de ministru de Finanţe, devenind cel mai important oficial politic în funcţie din ţară care este investigat pentru corupţie. Campania anticorupţie a început cu seriozitate anul trecut, peste 1.100 de persoane fiind condamnate, şi a luat avânt după alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte, în noiembrie, comentează FT.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.