Romanii îl contrazic pe Iohannis: MCV trebuie să continue
Românii consideră că UE, prin intermediul MCV, a ajutat România în lupta împotriva corupţiei şi a deficienţelor din sistemul judiciar, 73% dintre ei apreciind că acest mecanism trebuie să continue până când ţara ajunge la un standard comparabil cu cel al altor state membre. Sondajul privind Mecanismul de Cooperare pentru România şi Bulgaria a fost publicat ieri, cu o zi înainte de publicarea raportului MCV. În cazul României, nouă din 10 repodenţi au identificat deficienţele din sistemul judiciar şi corupţia drept probleme foarte importante.
Conform studiului, 34% dintre români consideră că situaţia din sistemul judiciar s-a îmbunătăţit faţă de 2012, când doar 20% credeau acest lucru, iar 22% apreciază că există îmbunătăţiri în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei, cu 13% mai mult faţă de precedentul Eurobarometru. De asemenea, 56% dintre cei chestionaţi au precizat că sunt conştienţi de faptul că Uniunea Europeană, prin intermediul MCV, a ajutat România în lupta împotriva corupţiei şi a deficienţelor din sistemul judiciar, în timp ce doar 44% dintre bulgari conştientizează rolul raportului MCV.
La începutul anului, la o întalnire cu membri CSM, preşedintele Klaus Iohannis a pledat pentru ridicarea MCV în cazul Romaniei.