Național

Ponta a găsit vinovaţii pentru pierderea alegerilor

Ziarul de Vrancea
27 nov 2014 564 vizualizări
Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, ieri, excluderea din partid a lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie şi Dan Şova.

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat că decizia a fost luată de majoritatea covârşitoare a colegilor. ”Este nevoie de o echipă de conducere în PSD care să fie cu adevărat unită şi să aibă un proiect comun. Din acest punct de vedere, au fost trei dintre colegii noştri pe care nu numai eu, că dacă era vorba numai de mine, lucrurile erau mult mai simple, dar majoritatea covârşitoare a Comitetului Executiv, cu doar două voturi împotrivă, a considerat că trebuie să ne despărţim drumurile”, a anunţat Ponta. El a mai spus că ”nu a fost omul deciziilor radicale şi a plătit un preţ”. ”Uneori e nevoie de decizii radicale şi e nevoie ca să rămâi în echipă cu cei care au un proiect comun cu tine”, a mai adăugat preşedintele PSD. ”Cei optzeci de colegi care au votat pentru, au considerat că este un moment în care fiecare trebuie să meargă pe drumul lui”, a mai afirmat.
Preşedintele PSD a precizat că s-a decis ca în primăvara anului viitor să aibă loc Consiliul şi Congresul, în care se va alege o nouă echipă de lideri şi se va decide proiectul politic pentru următorii cinci ani.

Vanghelie: "Şova e în greţuri cu Dragnea"

Dan Şova a declarat, ieri, că acceptă sancţiunea care i-a fost aplicată şi crede că aceasta este "justificată". "Rămân social-democrat, îmi iau un timp de reflecţie", a spus Şova. El a precizat că argumentele pentru această decizie luată la CExN sunt legate de încălcarea unui "principiu de bază", respectiv al unităţii partidului. În schimb,  primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie a spus, după ieşirea din şedinţa PSD, că a fost o execuţie. ”O chestie foarte amestecată, foarte complicată şi foarte sensibilă. Nu a fost nimic, a fost o execuţie, cu motivaţia că am dat declaraţii, că sunt pe lângă Mircea Geoană, că Şova e în greţuri cu domnul Dragnea. Nişte prostii”, a povestit Vanghelie.  El i-a acuzat pe Victor Ponta şi pe Liviu Dragnea că au pierdut alegerile. ”Argumentele lor sunt că ei trebuie să rămână la partid, că sunt foarte buni. Pe mine în acest moment nu mă mai interesează niciun plan cu PSD-ul”, a anunţat Vanghelie.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3431 zile, 5 ore, 46 minute, 35 secunde
Pai parca Ponta a candidat, nu Vanghelie.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.