Național

O stradă cu numele capitalei României, inaugurată la Strasbourg

Ziarul de Vrancea
25 nov 2014 471 vizualizări
Oraşul francez Strasbourg are, de luni, o stradă cu numele capitalei României, Rue de Bucarest, inaugurată de primarul general Sorin Oprescu, aflat pentru două zile în vizită oficială, la invitaţia omologului său Roland Ries

Strada se află în cel mai nou cartier din Strasbourg, parte a proiectului de urbanizare a zonei adiacente Rinului, la frontiera dintre Franţa şi Germania. Potrivit Primăriei Capitalei, la inaugurare au fost prezenţi, în afara celor doi edili, membrii ai corpului diplomatic şi europarlamentari români. "Oraşele noastre, Bucureşti şi Strasbourg, deşi străbătute de istorie, nu trebuie privite că muzee; avem nevoie de dezvoltare, avem nevoie să răspundem noilor provocări, fără a pune în pericol trecutul dar, totodată, fără a ne periclita viitorul", a declarat edilul oraşului Strasbourg. Oprescu l-a invitat pe omologul său să viziteze Bucureştiul în 2015, invitaţia fiind acceptată.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.