Național

DECLARAŢIA ZILEI: Iliescu: Ar fi util să avem o societate civilă ca cea din anii ’90

Ziarul de Vrancea
20 nov 2014 516 vizualizări
Fostul preşedinte al României Ion Iliescu a declarat, ieri, la Conferinţa internaţională "25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est", că, din perspectiva participării la viaţa publică, ar fi util să avem şi acum o societate civilă activă, vie, precum cea din anii 90. Iliescu a arătat că perioada de după Revoluţia din 1989 trebuie "judecată în condiţiile de atunci şi nu în condiţiile de acum".

"În câteva puncte, printre care şi participarea cetăţenilor la viaţa publică, lucrurile stăteau parcă ceva mai bine atunci, decât acum. Democraţia nu are sens fără participarea cetăţenilor, ea nu se rezumă la votul ritualic, din patru în patru ani. Deşi nu ne-a fost uşor atunci, trebuie să recunosc faptul că ar fi util să avem şi acum o societate civilă activă, vie, puternică, precum cea din anii '90", a ţinut să precizeze Iliescu. Fostul preşedinte al României a adus un "pios omagiu tuturor celor care s-au sacrificat pentru democraţie şi libertate, şi care s-au opus oricărei forme de totalitarism, fie că a fost vorba de fascism, nazism sau stalisnim". "Printre ei au fost şi oameni de stânga şi de dreapta, şi muncitori, şi intelectuali, şi credincioşi şi atei, au servit propriilor lor conştiinţe şi ideilor binelui public. Avem obligaţia să nu îi uităm şi să facem astfel încât să nu mai fie nevoie de alte sacrificii", a mai spus Iliescu.
Reamintim că în iunie 1990, Ion Iliescu a chemat minerii pentru a reprima membri ai societăţii civile care protestau în Piaţa Universităţii.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.